BACI, baci, s. m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Persoană care câștigă și aruncă prima la jocul de arșice. – Et. nec.

baci³ sm [At: (a. 1700) IORGA, S. D. XII, 9 / Pl: ~ / E: mg bácsi] (Trs) 1-2 Termen de adresare către (un frate mai mare sau) o rudă mai vârstnică. 3 Apelativ respectuos.

baci² sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: nct] 1 Păstor însărcinat cu prepararea brânzei, urdei și untului. 2 Administrator al stânei. 3 Șef al ciobanilor dintr-o stână Si: (reg) opilic^[1], scutar, vătaf. 4 (Reg) Cioban cu cel mai mare număr de oi izolate în cadrul turmei de miei cu scopul de a se stabili cantitatea de lapte care i se cuvine. 5 (Îljc) Cel care câștigă și aruncă primul la jocul cu arșice.

baci¹- [At: DN³ / E: lat bacca] Element prim de compunere savantă cu sensul de „bacă”.

baci² s.m. 1 Cioban care conduce o stînă. ◆ Fig. Conducător. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe (DELAVR.). ◆ Spec. Cioban însărcinat cu prepararea brînzei, a urdei și a untului. 2 (la jocul de arșice) Cel care cîștigă și are dreptul de a arunca primul arșicul. • pl. baci. /etimol. nec.

baci¹- Elem. de compunere „bacă”. • /<engl. bacci-; cf. lat. ba(c)ca, -ae.

BACI, baci, s. m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Cel care câștigă și aruncă primul la jocul de arșice. – Et. nec.

BACI, baci, s. m. 1. Ciobanul care face brînza, untul și urda și care conduce stîna. M-am dus la ciobănie și am slujit la niște baci de ceea parte a muntelui. SADOVEANU, N. F. 17. Bună ziua și bun găsit, oameni buni, zisei eu, descălecînd lîngă stînă și adresîndu-mă celor cîțiva ciobani tineri care trebăluiau care încotro, dar mai cu seamă unui baci bătrîn. HOGAȘ, M. N. 189. Baciul de la stînă... a adunat laptele de la oaia finului, l-a făcut brînză. ISPIRESCU, L. 209. Fig. Conducător. V. păstor. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. (La jocul cu arșice) Cel care cîștigă și are dreptul să arunce cel dintîi arșicul. Reputația lui de giolar era mare... averea noastră în arșice se suia într-o vreme pînă la două mii... și le potrivea așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceialalți jucători, și rămînea tot el baciul... GHICA, S. 300.

BACI, baci, s. m. 1. Cioban care conduce o stînă. 2. Cel care cîștigă și aruncă primul la jocul de arșice.

BACI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „bacă”. [< lat. bacca].

BACI- elem. „bacă”. (< engl. bacci-, cf. lat. bacca)

BACI ~ m. Cioban care conduce o stână. [Monosilabic] /Orig. nec.

bacĭ m., pl. tot așa (rudă cu badea și bădia, care se reduc la vsl. bratŭ, frate, de unde vin formele familiare: sîrb. bató, frate, tată, rut. bátĭo, tată, rus. bátĕa, bátĭka, tată, părinte, preut, ceh. vechĭ bátia, „frate, rudă, tovarăș”, moravic „unchi”). Din aceste forme Românu a făcut bacĭ, bade, bădie și bitu. De la rom. bacĭ vine ngr. Epir básios, alb. baț, frate mai mare; bg. bacó, nene, bg. sîrb. bač, văcar, bačija, brînzărie, stînă; pol. bacza, ceh. bača, vătav; ung. bács, nene, bácsa, bacĭ. Nene, bădie (Ban. ș.a.). Șefu cĭobanilor (un om maĭ bătrîn care face cașu ș.a.). Fig. Iron. Orășean cu înfățișare de șef de cĭobanĭ: ce caută acest bacĭ în bibliotecă? – V. scutar.

bace^[1] sm vz baci²

băci v [At: CHEST. V/166 / Pl: ~esc / E: baci] 1-8 A băciui (1-8). 9 (C. este rufa, părul) A unge cu unt și usuc, pentru a fi apărat de insecte.

bâc² sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Capriciu. 2 (Îe) A-i umbla cuiva în -uri A căuta să facă cuiva pe plac.

bâc¹ sm [At: DELAVRANCEA, S. 216 / Pl: bâci / E: ns cf bâtic] (îljc; înv; iuz) Tată.

bâc³ i [At: REV. CRIT. III, 87 / E: ns cf sâc] 1 Cuvânt care exprimă bucuria pentru insuccesul cuiva. 2 (Îlje; iuz; îe) Ciudă ~! Expresie stereotipă pentru a tachina pe cineva.

bâcă² sf [At: ARH. OLT. XXI, 257 / Pl: bâci / E: nct] (Olt; d. cal sau bou; îe) A prinde ~ A avea obiceiul de a nu trage o greutate prea mare, mai ales la deal.

bâcă¹ sf [At: DELAVRANCEA, S. 167 / Pl: bâci / E: ns cf bâc¹, bică] (Îljc; înv; iuz) Mamă.

băci vb. IV. intr. (reg.) A băciui. • prez.ind. -esc. /baci + -i.

BACIU sm. 1 🐑 Mai marele peste ciobani însărcinat de stăpînul oilor cu strîngerea laptelui și cu facerea cașului, brînzei, untului, etc. (🖼 292) ¶ 2 🎲 În jocul de arșice, acela care s’a distins mai mult la încercare, și are dreptul să arunce cel dîntîiu: buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători, și rămînea tot el baciul (I.-GH.).

BÎC sm. invar. Tată (în graiul copiilor): Nea Mitrane, ai văzut pe ~u? (DLVR.).

baciu m. 1. ciobanul însărcinat cu facerea brânzei într’o stână; 2. cel ce dă întâiu la jocul în arșice. [Origină necunoscută].

bîc interj. care arată zgomotu unuĭa care bate cu dosu degetuluĭ în ușă: am auzit „bîc-bîc” la ușă. V. boc.

baci s. m., pl. baci, art. bacii

baci s. m., pl. baci

baci s. m., pl. baci

baci

bâc² (tată) (rar) s. m.

bâc¹/bâc-bâc (reg.) interj.

bâc-bâc v. bâc¹

bâcă s. f.

bâc¹/bâc-bâc (reg.) interj.

bâc² (tată) (rar) s. m.

bâcă s. f.

bîc / bîc-bîc (cioc-cioc, sîc) interj.

bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.

baciu, -ci.

baci (baci), s. m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverență cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arșice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de proveniență orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezența sa în dialecte, și de asemenea prin apariția sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca și ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăși aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica proveniența sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menționate mai sus, și faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuși, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne privește, și dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater și posibil același care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicații vechi par prea puțin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată” (Slaw. Elem., 14) și cu baština „moștenire” (Lexicon, 12), ipoteză greu de susținut, datorită dificultăților fonetice. Șeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baș „șef”, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărțiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 și derivat din mag. – Pentru proveniența rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 și Berneker 37; și din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s. f. (cășărie; ocupația baciului); băcioi, s. m. (baci); băcit, s. n. (dijmă care se plătește baciului); băciță, s. f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).

BÎC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc¹, hîc, tîc, tic¹, toc¹. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bîc. 2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bîltîc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă, bîldîbîc. – Variantă: bîca

bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hîc, hîltîc și huștiuluc; la sîc, șoltîc și șobîltîc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bîltîc o contaminare cu baltă.

BACI- „boabă de strugure”. ◊ L. bacca „boabă, sîmbure” > fr. bacci-, engl. id. > rom. baci-. □ ~fer (v. -fer), adj., care are ca fruct o bacă; ~form (v. -form), adj., în formă de boabă de strugure; ~vor (v. -vor), adj., care se hrănește cu boabe de strugure.

PISCUL BACIULUI v. La Om.

BACI s. (reg.) sameș, scutar. (Baciul unei stâne.)

BACI s. (reg.) sameș, scutar. (~ unei stîne.)

baci, baci, s.m. Mai-mare peste păcurari la stână (în zona Borșa-Moisei-Săcel); vătav (în alte regiuni din Maram. Istoric). ■ „Baciul este conducătorul stânei și personajul principal; corespunde cu baca la stânele din Cehoslovacia și Polonia. (…) El are obligația de a supraveghea bunul mers al stânei, dacă oile sunt «bine purtate» la pășune și păcurarii nu le lasă «să zacă pe munte», ca să se îmbolnăvească” (Morariu, 1937: 184). ■ (onom.) Baciu, Băcilă, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XIV). – Cuv. autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu). ■ Cuv. rom. > srb. bač, blg. bač, baču, ceh. bača, pol. baca, ucr. bac, magh. bács „cioban” și bácsi „bade, nene” (Macrea, 1970).

baci, baci, s.m. – Mai-mare peste păcurari la stână (în zona Borșa – Moisei – Săcel). În alte regiuni din Maramureșul istoric se utilizează sin. vătav (ALRRM, 1971: 382) sau ambii termeni: „Baciul este conducătorul stânei și personajul principal; corespunde cu baca la stânele din Cehoslovacia și Polonia. Baciul este angajat de către stână și plata lui variază după învoială. (…) El are obligația de a supraveghea bunul mers al stânei, dacă oile sunt «bine purtate» la pășune și păcurarii nu le lasă «să zacă pe munte», ca să se îmbolnăvească. Baciul mai are grijă să atragă atenția păcurarilor să nu umble prin locurile unde se ține ursul. Tot de datoria baciului este de a controla pagubele și a face distribuirea lucrului între păcurari. El mai pregătește și mâncarea ciobanilor” (Morariu, 1937: 184). ♦ (onom.) Baciu, Bacia, Băcilă, nume de familie (113 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XIV (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (DER, DEX, MDA). Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu). Cuv. rom. > srb. bač, blg. bač, baču, ceh. bača, pol. baca, ucr. bac, magh. bács „cioban” și bácsi „bade, nene” (Macrea, 1970).

baci, s.m. – Mai-mare peste păcurari la stână (în zona Borșa – Moisei – Săcel). În alte regiuni din Maramureș se utilizează vătav (ALR 1971: 382) sau ambii termeni: „Baciul este conducătorul stânei și personajul principal; corespunde cu baca la stânele din Cehoslovacia și Polonia. Baciul este angajat de către stână și plata lui variază după învoială. […] El are obligația de a supraveghea bunul mers al stânei, dacă oile sunt «bine purtate» la pășune și păcurarii nu le lasă «să zacă pe munte», ca să se îmbolnăvească. Baciul mai are grijă să atragă atenția păcurarilor să nu umble prin locurile unde se ține ursul. Tot de datoria baciului este de a controla pagubele și a face distribuirea lucrului între păcurari. El mai pregătește și mâncarea ciobanilor” (Morariu 1937: 184). – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983); Împrum. din rom.: srb. bač, blg. bač, baču, ceh. bača, pol. baca, ucr. bac, magh. bács, „cioban” și bácsi, „bade, nene” (Macrea 1970).

bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.

bâcă, bâci, s.f. (reg.) mamă.