2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbători nocturne la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ♦ Fig. (Și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ◊ Fig. (și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (În antichitatea romană; la pl.) Sărbătoare închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și o veselie deșănțată. ♦ (La sg.) Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; desfrîu, orgie.

BACANÁLĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și prin orgii. ♦ Fig. (La sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; orgie. – Fr. bacchanale (lat. lit. Bacchanalia).

bacanálă s.f., adj. I (în mit. romană) 1 s.f. (la pl., în forma „Bacanalii”; și nm. pr.) Sărbătoare, cu muzică, dansuri, jocuri și petreceri licențioase, în cinstea zeului Bachus. ◆ Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; orgie. 2 adj. Care este consacrat zeului Bachus. ◆ Fig. Orgiastic. II s.f. (muz.) Piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat cu acorduri și sonorități ample. • pl. -i, -e, f. și -ii. /<fr. bacchanale, lat. Bacchanalĭa, -ium „sărbătorile lui Bachus”.

BACANÁLĂ s.f. (La pl.) Sărbătoare în cinstea lui Bachus. ♦ (Fig.) Petrecere zgomotoasă; orgie; desfrânare, destrăbălare. [< lat. bacchanal < Bachus – zeul vinului la romani, cf. fr. bacchanale].

BACANÁLĂ ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Sărbătoare cu dansuri și jocuri, închinată zeului vinului Bachus. 2) fig. Petrecere zgomotoasă și indecentă; orgie; saturnalii. [G.-D. bacanalei] /<lat. Bacchanalia, fr. bacchanale

bacanál, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr bacchanale] 1 a Care este consacrat lui Bachus. 2 sf (Lpl) Sărbătoare în cinstea lui Bachus. 3 sf (Fig) Petrecere zgomotoasă Si: orgie. 4 sf (Fig) Destrăbălare.

BACANÁL, -Ă I. adj. 1. de bacanală. 2. (fig.) orgiastic. II. s. f. 1. sărbătoare cu muzică și dansuri, la romani, în cinstea zeului Bacus. 2. (fig.) petrecere zgomotoasă; orgie. 3. piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat, cu o factură acordică și sonoritate amplă. (<fr. bacchanal/e/, lat. bacchanalia)

bacanale pl. 1. sărbătoare în onoarea lui Bachus ce se ținea noaptea cu dezordini de tot felul; 2. danț sgomotos și destrăbălat.

*bacanáliĭ, f. pl. (lat. bacchanalia). Niște sărbătorĭ desfrînate în onoarea luĭ Bacu, zeu bețiiĭ, la vechiĭ Romanĭ (la 186 înainte de Hr. senatu le-a oprit supt pedeapsă de moarte). Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bacanálă s. f., g.-d. art. bacanálei; pl. bacanále

bacanálă s. f., g.-d. art. bacanálei; pl. bacanále

bacanál adj. m., pl. bacanáli; f. sg. bacanálă, pl. bacanále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BACANÁLĂ s. v. desfrâu, dezmăț, orgie.

bacana s. v. DESFRÎU. DEZMĂȚ. ORGIE.

Intrare: bacanală
bacanală substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bacana
  • bacanala
plural
  • bacanale
  • bacanalele
genitiv-dativ singular
  • bacanale
  • bacanalei
plural
  • bacanale
  • bacanalelor
vocativ singular
plural
Intrare: bacanal
bacanal adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bacanal
  • bacanalul
  • bacanalu‑
  • bacana
  • bacanala
plural
  • bacanali
  • bacanalii
  • bacanale
  • bacanalele
genitiv-dativ singular
  • bacanal
  • bacanalului
  • bacanale
  • bacanalei
plural
  • bacanali
  • bacanalilor
  • bacanale
  • bacanalelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bacanală

etimologie: