12 definiții pentru bacalaureată


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bacalaureat, ~ă [At: DA ms / P: ~la-u-re-at / Pl: ~uri / E: fr baccalaureat] 1 sn Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la facultate. 2 sn Titlu obținut de absolventul unui bacalaureat (1). 3 smf Absolvent care a trecut bacalaureatul (1).

BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Examen de absolvire a liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ◊ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

BACALAUREÁT2, -Ă, bacalaureați, -te, s. m. și f. Persoană care a trecut examenul de bacalaureat. După ce mai băură cîte un pahar, Anton, cu gust de vorbă, melancolic, dădu iar din cap, uitîndu-se la bacalaureatul cel scund. SADOVEANU, O. VI 219. – Pronunțat: -la-u-re-at.

BACALAUREÁT2, -Ă, bacalaureați, -te, s. m. și f. (În trecut) Persoană care a trecut examenul de bacalaureat. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).

BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obținut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. și f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].

BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)

BACALAUREÁT2 ~tă, (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a susținut examenul de absolvire și a obținut diploma pentru gradul respectiv. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat

*bacalaureát, -ă s. (fr. baccalauréat, d. mlat. baccalaureatus, care vine d. baccaláureus, ĭar aceasta e o traducere arbitrară după fr. bachelier, flăcăŭ, și n’are nici o legătură cu lat. baca, bacă, și laurus, dafin). Acela care a trecut un examin general de liceŭ. S.n., pl. e. Examinu pe care-l trece un bacalaureat: a da, a trece, a lua bacalaureatu. – În România, acest examin a fost desființat de ministru liberal Haret în 1899 și reînființat de ministru liberal Angelescu la 1925. – Vulg. bacaloriat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bacalaureátă (-la-u-re-a-) s. f., g.-d. art. bacalaureátei; pl. bacalaureáte

bacalaureátă s. f. (sil. -la-u-re-a-), pl. bacalaureáte

Intrare: bacalaureată
  • silabație: -la-u-re-a-tă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bacalaurea
  • bacalaureata
plural
  • bacalaureate
  • bacalaureatele
genitiv-dativ singular
  • bacalaureate
  • bacalaureatei
plural
  • bacalaureate
  • bacalaureatelor
vocativ singular
  • bacalaurea
  • bacalaureato
plural
  • bacalaureatelor

bacalaureat, -ă (persoană) bacalaureat bacalaureată

  • 1. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • După ce mai băură cîte un pahar, Anton, cu gust de vorbă, melancolic, dădu iar din cap, uitîndu-se la bacalaureatul cel scund. SADOVEANU, O. VI 219.
      surse: DLRLC

etimologie: