BABAU s. m. v. baubau.

babau sms [At: MARIAN, NA. 342 / V: -a, baubau / E: ngr βαβάωας] Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici Cf bolea, cauă, gogoriță, mama-pădurii.

babáu subst. invar. v. baubau.

BABAU s. m. invar. v. baubau.

BABAUA s. f. v. baubau.

BAUBAU s. m. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babau s. m., babaua s. f.] – Din bau (repetat).

babaua sms vz babau

babău^[1] sf vz bobou

baubau smi vz babau

băbău¹ sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~bae / E: nct] (Reg) Pat acoperit cu un cearșaf, care are un fel de stelaje dedesubt, pentru rufe.

băbău² sn vz bobou

bobou sn [At: (a. 1642) TEOFIL, ap. TDRG / V: bub-, bubău, băbău / Pl: ~ouă, (înv) -oaă, -oo / E: mg guba] 1-2 (îrg) Manta groasă de lână (sau de păr de capră cu lână), de culoare închisă, mai scurtă decât sarica (și cu mâneci foarte lungi) Cf ghebă, zeghe, țundră.

bubău sn vz bobou

bubou sn vz bobou

babáua s.f. invar. v. baubau.

babău s.f. v. bobou.

baubáu subst. invar. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. • și babáu subst. invar., babáua s.f invar. /de la bau, prin repetiție.

bobou s.n. (înv., reg.) Manta groasă de lînă sau de păr de capră, de culoare închisă, mai scurtă decît sarica (și cu mîneci lungi). • pl. -uă. și babău s.f. /<magh. guba.

BABAUĂ sf. Bucov. (MAR.) Ființă cu care se sperie copiii, spre a-i face să tacă sau să stea liniștiți.

BOBOU (pl. -ouă) sn. Trans. 👕 1 Manta groasă de pănură, cu mînecile foarte lungi, purtată mai ales de ciobani (🖼 520) ¶ 2 Sarică [comp. ung. guba].

BUBĂU – BOBOU.

BABAUA s. f. invar. v. baubau.

BAUBAU s. m. invar. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babau s. m. invar., babaua s. f. invar.] – Din bau (repetat).

babàua f. Buc. gogoriță. [Termen din graiul copiilor].

báŭ-báŭ interj. care arată lătratu scurt al unuĭ cîne maĭ mic. V. haŭ-haŭ.

băbăŭ V. boboŭ.

bobóŭ n., pl. boboŭă, ca oŭ, oŭă, saŭ bobourĭ (cp. cu ung. guba). L.V. Sarică. Suman. – Azĭ. Trans. (buboŭ, bubăŭ, băbăŭ, pl. ăĭe). Suman scurt. V. dîrștină.

bubăŭ V. boboŭ.

bubóŭ V. Boboŭ.

!baubau (desp. bau-) (fam.) s. m., art. baubaul (desp. -ba-ul), g.-d. art. lui baubau/baubaului corectat(ă)

baubau (bau-) s. m., art. baubaul (-ba-ul), g.-d. lui baubau / baubaului

baubau s. m. (sil. bau-), art. baubaul

BAUBAU s. (pop.) gogoriță, (reg.) bordea, borză, cauă, (prin Transilv.) băbăluc, (prin Transilv. și Bucov.) bolea. (Cu ~ se sperie copiii.)

BAUBAU s. (pop.) gogoriță, (reg.) bordea, borză, cauă, (prin Transilv.) băbăluc, (prin Transilv. și Bucov.) bolea. (Cu ~ se sperie copiii.)

BOBOU s.n. (ȚR, Trans. SV) Haină țărănească, sarică. B: Portŭ. Bobou. Zeachie. ST. LEX., 271. Răpiia cine ce putea … cine ii, cine șube, cine buboao, cine pături, cine cizme. IM 1730, 105^v; cf. CAZANIE 1642; MARDARIE, 202. C: Și schimbîndu-și portul, s-au îmbrăcat într-un bobou ciobănesc și așa de-abia au scăpat cu viața. GH. BRANCOVICI. // A: Petrecură în boboaă și piei de capră. DOSOFTEI, VS; cf. IM 1754, 75^r. Variante: bubou (IM 1730, 105^v; IM 1754, 75^r). Etimologie: magh. guba. substantiv neutru

BUBOU s. n. v. bobou. substantiv neutru

bobou, s.n. (reg.) manta țărănească groasă, din lână; suman gros.