opțiuni
  • info

2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLĂLẮU adj. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

bălălău2, ~aie [At: CREANGĂ, P. 322 / Pl: ~ăi, ~laie / E: bălălăi + -ău] (Reg) 1-3 a Bălăbănit2 (1-3). 4-5 smf Prostănac care umblă cu mâinile bălăbănind. 6 sn Variantă a jocului bâza.

bălălău1 sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~lăie / E: nct] (Reg) Mâncare făcută din mămăligă, unt și brânză.

bălălău adj. invar. (reg.) Care se bălăbănește. Ivan atunci se întoarce..., cu capul bălălău într-o parte (CR.). /bălălăi + -ău.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Regional) Care se leagănă greoi, la întîmplare, bălălăind) bănînăind. Ivan atunci se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte. CREANGĂ, P. 322.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău.

bălălău n. și a. 1. bănănăitul clopotelor; 2. șovăind: cu capul bălălău într’o parte CR.

bălălắŭ adv. (d. bălălăĭesc). Fam. Bălălăind, clătinîndu-te șovăind: îi atîrnă mînile bălălăŭ, umbla bălălăŭ.

pălălău2, ~ăie[1] a vz bălălău

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!bălălău (reg.) adj. m., s. m.

bălălău adj. m.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bălălău, bălălăi s. m. (deț.) persoană cu dereglări psihice; țicnit, smintit

Intrare: bălălău (adj.)
bălălău2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A114.1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălălău
  • bălălăul
  • bălălău‑
  • bălălaie
  • bălălaia
plural
  • bălălăi
  • bălălăii
  • bălălaie
  • bălălaiele
genitiv-dativ singular
  • bălălău
  • bălălăului
  • bălălaie
  • bălălaiei
plural
  • bălălăi
  • bălălăilor
  • bălălaie
  • bălălaielor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: bălălău (s.m.)
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălălău
  • bălălăul
  • bălălău‑
plural
  • bălălăi
  • bălălăii
genitiv-dativ singular
  • bălălău
  • bălălăului
plural
  • bălălăi
  • bălălăilor
vocativ singular
  • bălălăule
plural
  • bălălăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bălălău, bălălaieadjectiv

  • 1. regional Care se bălăbănește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ivan atunci se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte. CREANGĂ, P. 322. DLRLC
etimologie:
  • Bălălăi + sufix -ău. DEX '98 DEX '09

bălălău, bălălăisubstantiv masculin

  • 1. regional Om moale, prost, neghiob. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Bălălăi + sufix -ău. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.