3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

bălălăi vtr [At: ALECSANDRI, T. 426 / Pzi: ~esc / E: fo] 1-2 (Reg) A (se) bălăbăni (1-2).

bălălăi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre oameni) A (se) bălăbăni. 2 refl., tr. (despre părți ale corpului sau, ext., despre obiecte care atîrnă) A (se) mișca într-o parte și alta. • prez. ind. -iesc. /form. expr.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca, a se legăna, a se clătina într-o parte și într-alta ca un om nesigur pe pasul său, ori ca un obiect spînzurat, în bătaia vîntului; a bănănăi, a se bălăbăni. Fîntîna părăsită... asupra căreia a jale scîrțîia, bălălăind în bătaia vîntului, cumpăna ce tot se mai ținea pe crăcana miei furci butucoase. VLAHUȚĂ, N. 122. Mă cam strînge [livreaua] la coate și-n spate.Da ce vrei?... să bălălăiești [în ea] ca într-un sucman? ALECSANDRI, T. I 136. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») Stenon, ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute, ca moara cea stricată... Din mîni bălălăiește, întocmai ca din limbă. NEGRUZZI, S. II 226.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Onomatopee.

bălălăì v. Mold. V. bănănăì: să bălălăești ca într’un suman AL.

BĂLĂLẮU adj. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

bălălău1 sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~lăie / E: nct] (Reg) Mâncare făcută din mămăligă, unt și brânză.

bălălău2, ~aie [At: CREANGĂ, P. 322 / Pl: ~ăi, ~laie / E: bălălăi + -ău] (Reg) 1-3 a Bălăbănit2 (1-3). 4-5 smf Prostănac care umblă cu mâinile bălăbănind. 6 sn Variantă a jocului bâza.

pălălăi2[1] v vz bălălăi

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

pălălău2, ~ăie[1] a vz bălălău

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

bălălău adj. invar. (reg.) Care se bălăbănește. Ivan atunci se întoarce..., cu capul bălălău într-o parte (CR.). /bălălăi + -ău.

bănănăí vb. IV. refl. (reg.) A se bălăbăni. • prez. ind. bănănăi, -iesc. /form. expr.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Regional) Care se leagănă greoi, la întîmplare, bălălăind) bănînăind. Ivan atunci se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte. CREANGĂ, P. 322.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). – Din bălălăi + suf. -ău.

bălălău n. și a. 1. bănănăitul clopotelor; 2. șovăind: cu capul bălălău într’o parte CR.

bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).

bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.

arată toate definițiile

Intrare: bălălăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bălălăi
  • bălălăire
  • bălălăit
  • bălălăitu‑
  • bălălăind
  • bălălăindu‑
singular plural
  • bălălăiește
  • bălălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bălălăiesc
(să)
  • bălălăiesc
  • bălălăiam
  • bălălăii
  • bălălăisem
a II-a (tu)
  • bălălăiești
(să)
  • bălălăiești
  • bălălăiai
  • bălălăiși
  • bălălăiseși
a III-a (el, ea)
  • bălălăiește
(să)
  • bălălăiască
  • bălălăia
  • bălălăi
  • bălălăise
plural I (noi)
  • bălălăim
(să)
  • bălălăim
  • bălălăiam
  • bălălăirăm
  • bălălăiserăm
  • bălălăisem
a II-a (voi)
  • bălălăiți
(să)
  • bălălăiți
  • bălălăiați
  • bălălăirăți
  • bălălăiserăți
  • bălălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • bălălăiesc
(să)
  • bălălăiască
  • bălălăiau
  • bălălăi
  • bălălăiseră
Intrare: bălălău (adj.)
bălălău2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A114.1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălălău
  • bălălăul
  • bălălău‑
  • bălălaie
  • bălălaia
plural
  • bălălăi
  • bălălăii
  • bălălaie
  • bălălaiele
genitiv-dativ singular
  • bălălău
  • bălălăului
  • bălălaie
  • bălălaiei
plural
  • bălălăi
  • bălălăilor
  • bălălaie
  • bălălaielor
vocativ singular
plural
Intrare: bălălău (s.m.)
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălălău
  • bălălăul
  • bălălău‑
plural
  • bălălăi
  • bălălăii
genitiv-dativ singular
  • bălălău
  • bălălăului
plural
  • bălălăi
  • bălălăilor
vocativ singular
  • bălălăule
plural
  • bălălăilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bălălăi

  • exemple
    • Fîntîna părăsită... asupra căreia a jale scîrțîia, bălălăind în bătaia vîntului, cumpăna ce tot se mai ținea pe crăcana unei furci butucoase. VLAHUȚĂ, N. 122.
      surse: DLRLC
    • Mă cam strînge [livreaua] la coate și-n spate. – Da ce vrei?... să bălălăiești [în ea] ca într-un sucman? ALECSANDRI, T. I 136.
      surse: DLRLC
    • Stenon, ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute, ca moara cea stricată... Din mîni bălălăiește, întocmai ca din limbă. NEGRUZZI, S. II 226.
      surse: DLRLC

etimologie:

bălălău (adj.)

etimologie:

  • Bălălăi + sufix -ău.
    surse: DEX '98 DEX '09

bălălău (s.m.)

  • 1. regional Om moale, prost, neghiob.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Bălălăi + sufix -ău.
    surse: DEX '98 DEX '09