bapcă sf vz batcă^[1]

batcă⁶ sf [At: PAMFILE, J. II, ap. DA / Pl: ~tce / E: pbl bate] Cursă pentru animale.

bâtcă¹ sf [At: (a. 1800) DOC., ap. IORGA, S. D. VI, 9 / Pl: ~tce / E: cf mg botkó, bötk, bötök „măciulie”] 1 (Mol; Buc) Munte mai mic. 2 (Pre) Vârf al unui deal. 3 Loc arid de soare. 4 Pădure.

bâtcă² sf vz batcă^[1]

bátcă⁴ s.f. (reg.) Capcană pentru prinderea rozătoarelor mici. • pl. -ce. /etimol. nec.

bîtcă s.f. (reg.) Înălțime, ridicătură împădurită pe coasta unui munte, măgură. Păzea de multă vreme bîtcile cele bătrîne (SADOV.). • pl. bîtci. /cf. sl. veche бꙑтн.

❍BATCĂ³ (pl. -ce) sf. 1 Mold. Coșarcă împletită cu care copiii prind păsărele ¶ 2 Trans. (BUD.) Un fel de cursă, căpcană pentru prins șoareci.

BÎTCĂ (pl. -ce, -ci) sf. Mold. Bucov. Maram. 🌐 Deal, dîmb singuratec în mijlocul unui șes: aici în mijlocul bîtcei a pus sihastrul tăciunele jos (ȘEZ.).

BÎTCUȚĂ (pl. -țe) sf. Mold. Bucov. Maram. 🌐 dim. BÎTCĂ.

BÎTCĂ, bîtci, s. f. (Mold., Bucov.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pămînt pe loc drept și cu pădure pe ea; măgură. Moș Anania al nostru... păzea de lungă vreme bîtcile cele bătrîne, despre care pușcașul Damian știa atîtea istorii. SADOVEANU, O. V 446.

BATCĂ², batce, s. f. Un fel de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici.

BÎTCĂ, bîtci, s. f. (Reg.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pămînt împădurită; măgură.

BATCĂ² ~ce f. pop. Capcană specială folosită la prinderea șoarecilor. [G.-D. batcei] /Orig. nec.

2) bátcă f., pl. e sau bătcĭ (ung. batka, a. î.). Trans. Un sfert de gram (măsură p. aur.) V. carat.

1) bátcă f., pl. e saŭ bătcĭ (rut. rus. id.; bg. babka, dim. d. bába, babă, pelican). Dun. Pelican. Un fel de plătică maĭ mică (blicca björkna) care, cînd e mică, se numește frunza plopuluĭ. Est. Nicovală mică pe care cosașiĭ ciocănesc coasa ca s’o ascută. (V. cĭocîrtiĭ). Mold. Trans. Rar. Capcană de șoareci sau prinzătoare de păsări (pin aluz. la ciocu pelicanuluĭ). – În vest báboșe, pl. ĭ, pelican (VR. 1913, 7-8, 51).

2) bîtcă f., pl. ĭ (cp. cu botcă). Est. Tivdă (bostan) uscată de ținut făină. (V. covătaĭe). Prinzătoare de păsărĭ făcută dintr’un coș.

1) bîtcă f., pl. ĭ (gep. *bütika, dim. înrudit cu germanicu butta-, de unde și fr. butte, deal. Dic. 181). Est. Pisc izolat maĭ mic decît runcu.

batcă (reg.) s. f., g.-d. art. batcei; pl. batce

batcă (reg.) s. f., g.-d. art. batcei; pl. batce

batcă (nicovală, capcană, pește) s. f., g.-d. art. batcei; pl. batce

bîtcă (bîtci), s. f. – Coastă, povîrniș. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puțin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndește la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.

BÎTCA DOAMNEI, înălțime (457 m alt.), la marginea de V a municipiului Piatra-Neamț, unde a fost descoperită o cetate geto-dacică (sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr.) cu sanctuar și întărită cu ziduri de piatră.

BÎTCA subst. (vîrf. de culme). 1. Bîtcul, (Isp II¹); -ești s. (Mus). 2. Bîtcă fam. (Isp II¹; Bîr III).

BATCĂ² s.f. v. bapcă.