7 definiții pentru autointitula


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autointitula vr [At: DN3 / P: a-u-to-in- / Pzi: ~lez / E: auto1- + intitula] A-și atribui sieși un nume, un titlu.

AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.

AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.

AUTOINTITULÁ vb. I. refl. A se intitula, a se denumi singur. [auto1- + intitula].

AUTOINTITULÁ vb. refl. a-și atribui un nume, un titlu. (< auto1- + intitula)

autointitulá vb. refl. I A se denumi singur (pe nedrept) ◊ „Așa se înfățișează aceste așa-zise «drame de tip nou», care se autointitulează «de avangardă».” Sc. 7 I 62 p. 3. ◊ „«Dosarul Moro» a fost dat publicității la Roma, la cererea forțelor politice. Acesta este un document însumând 50 de file dactilografiate găsit de poliție la una din bazele de la Milano ale organizațiilor teroriste autointitulate «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 4 VII 79 p. 6 (din auto1- + intitula; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 236; DN3, DEX-S)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulá vb. (sil. a-u-to-in-) → intitula

Intrare: autointitula
  • silabație: a-u-
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autointitula
  • autointitulare
  • autointitulat
  • autointitulatu‑
  • autointitulând
  • autointitulându‑
singular plural
  • autointitulea
  • autointitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autointitulez
(să)
  • autointitulez
  • autointitulam
  • autointitulai
  • autointitulasem
a II-a (tu)
  • autointitulezi
(să)
  • autointitulezi
  • autointitulai
  • autointitulași
  • autointitulaseși
a III-a (el, ea)
  • autointitulea
(să)
  • autointituleze
  • autointitula
  • autointitulă
  • autointitulase
plural I (noi)
  • autointitulăm
(să)
  • autointitulăm
  • autointitulam
  • autointitularăm
  • autointitulaserăm
  • autointitulasem
a II-a (voi)
  • autointitulați
(să)
  • autointitulați
  • autointitulați
  • autointitularăți
  • autointitulaserăți
  • autointitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • autointitulea
(să)
  • autointituleze
  • autointitulau
  • autointitula
  • autointitulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autointitula

  • 1. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • Auto- + intitula
    surse: DEX '09 DEX '98 DN