10 definiții pentru autoexigență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autoexigență sf [At: DN3 / P: a-u-to-e~ / Pl: ~țe / E: auto1- + exigență] Exigență manifestată față de propria persoană.

AUTOEXIGÉNȚĂ s. f. Exigență manifestată față de propria persoană. [Pr.: a-u-to-] – Auto1- + exigență.

AUTOEXIGÉNȚĂ s. f. Exigență manifestată de propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto1- + exigență.

AUTOEXIGÉNȚĂ s.f. Exigență față de propria persoană. [< auto1- + exigență].

AUTOEXIGÉNȚĂ s. f. exigență față de propria persoană. (< auto1- + exigență)

autoexigénță s. f. Pretenție față de propria persoană ◊ Autoexigența – condiție determinantă a actului de creație” Sc. 15 VII 66 p. 4. ◊ „Nu-i rămâne actorului, drept etalon [valoric], decât autoexigența [...] «Am putea vorbi, în ceea ce vă privește, despre o [...] autourmărire continuă și sistematică a creșterilor profesionale?»” I.B. 5 I 74 p. 2; v. și Cont. 10 V 74 p. 4; v. și autocontemplare (1967) (din auto1- + exigență; DEX, DN3)

AUTOEXIGÉNȚĂ f. Exigență manifestată față de propria persoană. /auto- + exigență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autoexigénță (a-u-) s. f., g.-d. art. autoexigénței

autoexigénță s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoexigénței[1]

  1. În original este autoexiganță s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoexiganței, ceea ce pare evident greșit. Figurează însă și intrarea pentru autoexigență. — gall

autoexigénță s. f., pl. autoexigénțe

Intrare: autoexigență
  • silabație: a-u-
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoexigență
  • autoexigența
plural
genitiv-dativ singular
  • autoexigențe
  • autoexigenței
plural
vocativ singular
plural

autoexigență

  • 1. Exigență manifestată față de propria persoană.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Auto- + exigență
    surse: DEX '09 DEX '98 DN