7 definiții pentru autodenunța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + denunța.

AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + denunța.

autodenunța vr [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 162, 2/3/ P: a-u~ / Pzi: ~nu / E: auto1- + denunț] A se denunța pe sine însuși.

AUTODENUNȚÁ vb. I. refl. A se denunța singur. [Cf. it. autodenunziare].

AUTODENUNȚÁ vb. refl. a se denunța singur. (< auto1- + denunța)

autodenunțá vb. refl. I A aduce la cunoștința unei autorități o infracțiune săvârșită de propria persoană ◊ „Deși izbutește să se autodenunțe înainte de a muri, măcelul nu este oprit.” Cont. 19 IV 63 p. 5. ◊ „În plin război, la 13 mai 1943, în București, un anume B.C.I. de profesie actor se autodenunță ca «autorul a trei asasinate» și «vechi membru al unei organizații germane de spionaj». Cercetările întreprinse de Siguranță nu confirmă însă spusele ciudatului personaj; interogatoriile și torturile nu-l pot determina să-și schimbe cu o iotă depoziția. B.C.I. își menține ferm (și foarte argumentat) autoacuzația [...]” R.lit. 23 II 78 p. 10 (din auto1- + denunța; cf. it. autodenunziare; FC I 213; DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțá vb. (sil. a-u-) → denunța

Intrare: autodenunța
  • silabație: a-u-
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autodenunța
  • autodenunțare
  • autodenunțat
  • autodenunțatu‑
  • autodenunțând
  • autodenunțându‑
singular plural
  • autodenunță
  • autodenunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autodenu
(să)
  • autodenu
  • autodenunțam
  • autodenunțai
  • autodenunțasem
a II-a (tu)
  • autodenunți
(să)
  • autodenunți
  • autodenunțai
  • autodenunțași
  • autodenunțaseși
a III-a (el, ea)
  • autodenunță
(să)
  • autodenunțe
  • autodenunța
  • autodenunță
  • autodenunțase
plural I (noi)
  • autodenunțăm
(să)
  • autodenunțăm
  • autodenunțam
  • autodenunțarăm
  • autodenunțaserăm
  • autodenunțasem
a II-a (voi)
  • autodenunțați
(să)
  • autodenunțați
  • autodenunțați
  • autodenunțarăți
  • autodenunțaserăți
  • autodenunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • autodenunță
(să)
  • autodenunțe
  • autodenunțau
  • autodenunța
  • autodenunțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autodenunța

  • 1. A se denunța singur.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • Auto- + denunța
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00