2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

autocritic, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 246 / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: auto1- + critic] 1 sf Critică a propriei persoane. 2 sf Metodă de educare comunistă și de îmbunătățire a activității constând în critica propriei activități sau a propriei comportări, în recunoașterea sinceră a greșelilor și lipsurilor, arătând cauzele și modalitățile de îndreptare. 3-4 a De autocritică (1-2). 5-6 a Privitor la autocritică (1-2). 7 a Stabilit prin autocritică (2). 8 a Pătruns de spirit autocritic (2).

*AUTOCRITIC adj. 📝 De autocritică: n’are de loc spirit ~.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut sau stabilit pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/6.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. – Din auto1- + critic.

AUTOCRITIC, -Ă adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].

AUTOCRITIC, -Ă I. adj. bazat pe autocritică. II. s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)

AUTOCRITIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de autocritică; propriu autocriticii. În spirit ~. /auto + critic

*autocrític, -ă adj. (auto- și critic). De autocritică. S. f., pl. ĭ și e. Critică pe care țĭ-o facĭ singur.

autocritica vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: autocritic / E: auto1- + critica] A se critica pe sine însuși.

AUTOCRITICA vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s’autocritiquer].

AUTOCRITICA vb. refl. a se critica pe sine însuși. (< fr. s’autocritiquer)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

autocritic (desp. a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocritici; f. autocritică, pl. autocritice

autocritic (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocritici; f. autocritică, pl. autocritice

autocritic adj. (sil. a-u-to-cri-) → critic

Intrare: autocritic
autocritic adjectiv
  • silabație: a-u-to-cri-tic info
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autocritic
  • autocriticul
  • autocriticu‑
  • autocritică
  • autocritica
plural
  • autocritici
  • autocriticii
  • autocritice
  • autocriticele
genitiv-dativ singular
  • autocritic
  • autocriticului
  • autocritice
  • autocriticei
plural
  • autocritici
  • autocriticilor
  • autocritice
  • autocriticelor
vocativ singular
plural
Intrare: autocritica
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autocritica
  • autocriticare
  • autocriticat
  • autocriticatu‑
  • autocriticând
  • autocriticându‑
singular plural
  • autocritică
  • autocriticați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autocritic
(să)
  • autocritic
  • autocriticam
  • autocriticai
  • autocriticasem
a II-a (tu)
  • autocritici
(să)
  • autocritici
  • autocriticai
  • autocriticași
  • autocriticaseși
a III-a (el, ea)
  • autocritică
(să)
  • autocritice
  • autocritica
  • autocritică
  • autocriticase
plural I (noi)
  • autocriticăm
(să)
  • autocriticăm
  • autocriticam
  • autocriticarăm
  • autocriticaserăm
  • autocriticasem
a II-a (voi)
  • autocriticați
(să)
  • autocriticați
  • autocriticați
  • autocriticarăți
  • autocriticaserăți
  • autocriticaseți
a III-a (ei, ele)
  • autocritică
(să)
  • autocritice
  • autocriticau
  • autocritica
  • autocriticaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

autocritic, autocriticăadjectiv

  • 1. Bazat pe autocritică; de autocritică. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/6. DLRLC
etimologie:
  • Auto- + critic DEX '09 DN

autocritica, autocriticverb

  • 1. A se critica pe sine însuși. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.