auricul sn [At: DA ms / V: -ă sf / P: a-u~ / Pl: ~e / E: fr auricule] Fiecare din cele două despărțituri superioare ale inimii Si: atriu.

AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii. – Pronunțat: a-u-.

AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

AURICUL s.n. Fiecare dintre cele două despărțituri superioare ale atriului inimii. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula].

AURICUL¹ s. n. fiecare dintre cele două compartimente superioare ale inimii; atrium (3). (< fr. auricule, lat. auricula)

AURICUL ~e n. Fiecare dintre cele două despărțituri superioare ale inimii, care comunică cu ventriculele. [Sil. a-u-] /<fr. auricule

auric¹, ~ă a [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr aurique] (D. vele) În formă de trapez.

auric², ~ă [At: BARONZI, L. 128 / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: aur + -ic] 1-17 a (Nob) Aurel (1-17). 18 sf Arbust decorativ din familia verbenaceelor, cu flori galbene-portocalii, cu fructul negru.

auriculă¹ sf vz auricul

AURIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

AURIC, -Ă adj. (despre vele) în formă de trapez, în axa navei. (< fr. aurique, it. aurica)

AURICUL²(O)- elem. „auriculă”. (< fr. auricul/o/-, lat. auricula)

auricul (compartiment al inimii) (desp. a-u-) s. n., pl. auricule

auricul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. auricule

auricul (compartiment al inimii) s. n. (sil. a-u-), pl. auricule

auricul (a-u), pl. auricule

auric adj. m., pl. aurici; f. sg. aurică, pl. aurice

AURICUL s. (ANAT.) atriu. (~ul este o despărțitură a inimii.)

AURICUL s. (ANAT.) atriu. (~ este o despărțitură a inimii.)

AURICULO- „auricul, auricular”. ◊ L. auricula „ureche mică, urechiușă” > fr. auriculo-, germ. id., engl. id. > rom. auriculo-. □ ~tomie (v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a unui auricul al inimii.