3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

aurél, ~eá [At: HEM 2123 / P: a-u~ / Pl: ~ei, ~e / E: aur + -el] 1-12 (Șhp) sn Aur (1, 4, 25-27, 34). 13-17 a Auriu (1-5). 18 Soi de strugure alb cu boabe mărunte. 19 Vin din aurel (18).

AURÉL2, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Poetic) Auriu. Nemuritoare carte cu litere-aurele. BOLINTINEANU, O. 212. ◊ (Despre păr) Perișoru-i aurel, Ca mătasa subțirel. ALECSANDRI, P. I 92. (Substantivat) Aurică, drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică... Cît îi fi tu lîngă mine. ALECSANDRI, P. P. 24. – Pronunțat: a-u-.

AURÉL1 s. m. (Întrebuințat în literatura populară, pentru rimă) Diminutiv al lui aur. 1. Aur (1). Porumb alb cu gușa verde... C-ochi în cap de pietre scumpe, Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Este-un mîndru stejărel, Cu frunza de aurel, Cu coaja de argințel. POP. 2. Broderie cu fir de aur. Șede Neagoe călare P-un cal galben grîngurel (= ca un grangur). Șaua-noată-n aurel. MARIAN, O. II 141. ♦ Culoare de aur. Te-oi zugrăvi și pe tine, M-oi zugrăvi și pe mine... Pe tine cu aurel, Care-n țară-i puținei, Iar pe mine cu negreală, Care-i destulă în țară. POP. -Pronunțat: a-u-.

AURÉL2, -ÍCĂ, aurei, -le, adj. Auriu. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -el.

AURÉL1 s. m. Diminutiv al lui aur. [Pr.: a-u-]

aurel a. (poetic) de aur, auriu: perișoru-i aurel AL. ║ m. varietate de struguri albi-galbeni cu boabe mărunțele.

aurél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (d. aur). P.P. Auriŭ: măr aurel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aurel (a-u-) (rar) adj. m., pl. aurei; f. aurică, pl. aurele

aurél adj. m. (sil. a-u-), pl. auréi; f. sg. aurícă, pl. auréle

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aurél s.n. (pop.) 1. aur (în poezia populară) 2. varietate de strugure alb-gălbui cu boabe mărunte

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AUREL < lat. Aurelius. 1. – act.; -ia f. 2. Aurelian, după numele împăratului roman, n. modern; Avrelian, forma veche, la cronicari (Costin).

Aurel Prenume frecvente în epoca contemporană, masc. Aurel, Aureliu, Aurelian și fem. Aurelia, Aureliana, sînt împrumuturi pe cale cultă, din vechea onomastică latină, reproducînd numele pers. Aurelius și Aurelia, respectiv Aurelianus, Aureliana. Aurelius, la origine un derivat adjectival în -ius care desemna descendența din vechea și nobila gintă Aurelia, este atestat încă în epoca republicană și provine dintr-o formă anterioară Auselius. Încă din antichitate, numele era considerat neroman; cunoscutul gramatic Festus susținea originea sabină a lui Auselius (devenit, prin rotacism, Aurelius) și chiar îl apropia de un cuvînt care în limba acestei vechi populații italice însemna „soare”. Lingviștii moderni pornesc de la aceste observații, aducînd noi fapte în sprijinul originii italice. Numele soarelui în limba sabinilor trebuie să fi fost *ausel refăcut pe baza formei Usil, zeul soarelui la etrusci). Termenul sabin este considerat o contaminare a două teme indo-europene care denumeau soarele: *aus (de unde provine lat. aurora, anterior *ausosa, auster, de aici austral, gr. aúrion, anterior, *ausrion „mîine”, lituan. aușrá, sanscr. ushás „dimineață”, germanicul *austo- și est „direcția din care se ridică soarele”) și *sauel- (din care provin lat. sol, solis și rom. soare, gr. hélios sau eélios, din *saweliios, goticul sauil, irlandezul haul; dintr-o rădăcină indo-europeană paralelă *sun- provine engl. sun, germ. sonne, olandezul zon, toate însemnînd „soare”). Această explicație ar încadra deci numele Aurelius în seria numelor teoforice (bine cunoscută în antroponimia populațiilor vechi) și l-ar apropia de cultul unei divinități solare italice. Întrucît explicația și argumentele filologice se circumscriu mai bine specificului sistemelor onomastice, etimologia propusă este preferabilă celei care susține că Aurelius ar proveni din subst. aurum „aur.” Din Aurelius, cu sufixul lat. -anus, se formează cognomenul roman Aurelianus, atestat numai în epoca imperială. Interesant de observat că nume terminate în -anus erau purtate la început de copii adoptați (aceștia primeau numele întreg al celui care îi adopta plus un derivat în -anus, de la numele vechii ginți din care aceste provenea: Caius Iulius Caesar Octavianus, este fiul adoptiv al lui Caius Iulius Caesar și provenea din ginta Octavia, de unde Octavianus). În epoca imperială, aceste nume în -anus se generalizează, devenind chiar independente; o bună parte din nobilii romani, care purtau patru nume, erau cunoscuți mai ales prin ultimul, derivat în -anus. Din secolul trecut, sub influența Școlii ardelene, în Transilvania încep să fie folosite ca nume de botez, vechi nume din istoria romană (gentilice sau cognomene), întîi cele care aveau un corespondent în calendar, apoi și nume laice. Adoptarea acestor nume, care marchează începutul modernizării onomasticii românești, era un mijloc de evitare a maghiarizării numelor românești, larg practicate sub dominația austro- ungară. În această perioadă, intră la noi Aureliu, abreviat Aurel, Aurelia, Aurelian, Aureliana. Din Transilvania, unde se răspîndesc și în mediul rural, numele latinești pătrund și în cele două principate, de data aceasta ca o modă, fiind preferate pentru noutatea și valoarea lor de evocare. Formate în românește de la numele discutate, Aurica, Rica și Aurică, Rică, sînt folosite astăzi și ca prenume independente; în aceeași situație se găsește și hipoc. fem. Aura, considerat uneori fără nici un temei drept creație românească din subst. aur (prin etimologie populară, Aurel a fost considerat un diminutiv de la aur); Aura nu este decît un hipocoristic normal pentru Aurelia, lucru probat de existența lui în limbi în care nu este posibilă o derivare din aur, pentru simplul motiv că acest cuvînt este necunoscut. Alte hipocoristice uzuale sînt Relu, Rela, Reli. ☐ Engl. Aurelia, Aurelian, fr. Aurel, Aurele, Aurélie, it. Aurelio, Aurelia, Aureliano, Aureliana, sp. Aureliano, Aurelia, magh. Aurel, Aurelia, Aurelian, rus. Aurel, Avrelii, Avrelian, Aurelia, Aurel în bg. și scr. este împrumutat de la români. ☐ Din istoria Romei împărații Marcus Aurelius Antonius (161 -180), Lucius Domitius Aurelianus (270 – 275), cel care renunță în 274 la stăpînirea Daciei, Caius Aurelius Valerius Diocletianus (284 – 305), Aurelia, mama lui Cezar. ☐ Aurélia de G. de Nerval.

AVRĂMESCU, Aurel (1903-1985, n. Radna, jud. Arad), inginer român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul electromagnetismului, construcției aparatelor electrice, informaticii documentare („Introducere în documentarea științifică”, „Efectul pelicular tranzitoriu”). Colecționar de artă.

BARANGA, Aurel (1913-1979, n. București), dramaturg și publicist român. Versuri avangardiste („Poeme cu orbi”), un volum de proză reportericească („Ninge peste Ucraina”), drame și farse satirice, inspirate din actualitate („Opinia publică”, „Viața unei femei”). Mici fabule în versuri.

BĂEȘU, Aurel (1896-1928, n. Fălticeni), pictor român. Portrete, peisaje, scene din viața satelor moldovenești, într-o cromatică discretă și luminoasă („Savin din Dorna”, „Țărancă pe gînduri”).

BĂRGLĂZAN, Aurel (1905-1960, n. sat Porumbacu de Sus, jud. Sibiu), inginer electromecanic român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Timișoara. Lucrări în domeniul mașinilor hidraulice (hidrodinamica turbomașinilor, fenomenul de cavitație).

BELEȘ, Aurel (1891-1976, n. București), inginer constructor român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Proiecte și lucrări în domeniul construcțiilor, mecanicii și al seismologiei inginerești.

BUSUIOC, Aurel (n. 1928, sat Cobîlca, Basarabia), scriitor român. Lirică confesivă sau sentimentală („În alb și negru”), romane de observație etico-morală („Singur în fața dragostei”), cu accente ironic-romantice („Unchiul din Paris”). Literatură pentru copii, piese de teatru, traduceri.

CANDREA I. Aurel (1872-1950, n. București), lingvist și filolog român. Prof. univ. la București. Autor, împreună cu O. Densusianu al „Dicționarului etimologic al limbii române. Elementele latine” și, cu Gh. Adamescu, al „Dicționarului enciclopedic ilustrat <Cartea Românească>”. Studii de dialectologie, de lexicologie, de limbă veche română („Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI-XVII traduse din slavonește”) și de folclor.

CIUPE, Aurel (1900-1988, n. Lugoj), pictor român. Prof. univ. la Cluj. Temperament liric și colorist prin excelență. Peisaje, naturi statice și portrete compoziționale („Apus de soare”, „Natură statică cu măști”).

DECEI, Aurel (1905-1976, n. Gura Râului, jud. Sibiu), istoric și orientalist român. Specialist în istoria Evului Mediu românesc („Relații româno-orientale”, „Istoria Imperiului Otoman”).

Intrare: Aurel
Aurel nume propriu
nume propriu (I3)
  • Aurel
Intrare: aurel (adj.)
aurel1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-u-rel info
adjectiv (A70)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aurel
  • aurelul
  • aurelu‑
  • auri
  • aurica
plural
  • aurei
  • aureii
  • aurele
  • aurelele
genitiv-dativ singular
  • aurel
  • aurelului
  • aurele
  • aurelei
plural
  • aurei
  • aureilor
  • aurele
  • aurelelor
vocativ singular
plural
Intrare: aurel (s.m.)
  • silabație: a-u-rel info
substantiv masculin (M12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aurel
  • aurelul
  • aurelu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • aurel
  • aurelului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aurel, auriadjectiv

  • 1. rar Auriu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: auriu
    • format_quote Nemuritoare carte cu litere-aurele. BOLINTINEANU, O. 212. DLRLC
    • format_quote (Despre păr) Perișoru-i aurel, Ca mătasa subțirel. ALECSANDRI, P. I 92. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Aurică, drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică... Cît îi fi tu lîngă mine. ALECSANDRI, P. P. 24. DLRLC
etimologie:
  • Aur + sufix -el. DEX '98 DEX '09

aurelsubstantiv masculin

  • comentariu Întrebuințat în literatura populară, pentru rimă. DLRLC
  • 1. Diminutiv al lui aur. DLRLC DLRM
    • 1.1. Aur. DLRLC
      sinonime: aur
      • format_quote Porumb alb cu gușa verde... C-ochi în cap de pietre scumpe, Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. DLRLC
      • format_quote Este-un mîndru stejărel, Cu frunza de aurel, Cu coaja de argințel. POP. DLRLC
    • 1.2. Broderie cu fir de aur. DLRLC
      • format_quote Șede Neagoe călare P-un cal galben grîngurel (= ca un grangur). Șaua-noată-n aurel. MARIAN, O. II 141. DLRLC
      • 1.2.1. Culoare de aur. DLRLC
        • format_quote Te-oi zugrăvi și pe tine, M-oi zugrăvi și pe mine... Pe tine cu aurel, Care-n țară-i puținel, Iar pe mine cu negreală, Care-i destulă în țară. POP. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.