AURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

aură sf [At: ECONOMIA, 95 / P: a-u~ / Pl: ~re / E: lat aura] 1 Adiere. 2 Boare. 3 Aureolă (1). 4 Radiație energetică emanată de persoane cu o mare forță spirituală. 5 Atmosferă mistică. 6 (Med) Senzație de neliniște care prevestește apropierea unei crize de epilepsie.

aurel, ~ea [At: HEM 2123 / P: a-u~ / Pl: ~ei, ~e / E: aur + -el] 1-12 (Șhp) sn Aur (1, 4, 25-27, 34). 13-17 a Auriu (1-5). 18 Soi de strugure alb cu boabe mărunte. 19 Vin din aurel (18).

*AURĂ (pl. -re) sf. 🌦 Adiere, boare [lat.].

AUREL I. sbst. dim. 'AUR. II. sm. 🌿 Varietate de struguri albi-gălbui, cu boabe mici lungărețe (HASD.) (JIP.) . III. adj. De coloarea aurului, auriu.

AURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

AURĂ s. f. (Rar) Nimb, aureolă (1). Lumina vie și moale a apusului era adunată pe spatele făpturii lui albe ca o aură. CAMIL PETRESCU, N. 93.

AUREL², -ICĂ, aurei, -ele, adj. (Poetic) Auriu. Nemuritoare carte cu litere-aurele. BOLINTINEANU, O. 212. ◊ (Despre păr) Perișoru-i aurel, Ca mătasa subțirel. ALECSANDRI, P. I 92. (Substantivat) Aurică, drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică... Cît îi fi tu lîngă mine. ALECSANDRI, P. P. 24. – Pronunțat: a-u-.

AURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.

AUREL², -ICĂ, aurei, -le, adj. Auriu. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -el.

AURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].

AURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)

aură f. (poetic) adiere, zefir; cu dulci aure ce sbor BOL.

aurel a. (poetic) de aur, auriu: perișoru-i aurel AL. ║ m. varietate de struguri albi-galbeni cu boabe mărunțele.

aurél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (d. aur). P.P. Auriŭ: măr aurel.

!aură (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurei; pl. aure

aurel (desp. a-u-) (rar) adj. m., pl. aurei; f. aurică, pl. aurele

aură (a-u-) s. f., g.-d. art. aurei

aurel (a-u-) (rar) adj. m., pl. aurei; f. aurică, pl. aurele

aură s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. aurei; pl. aure

aurel adj. m. (sil. a-u-), pl. aurei; f. sg. aurică, pl. aurele

aură (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeții romantici, și are aspect de italienism. Totuși, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.

AURĂ s. v. adiere, boare, zefir.

AURĂ s. v. aureolă.

AUREL adj. v. auriu.

aură s. v. ADIERE. BOARE. ZEFIR.

AURĂ s. aureolă, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

aurel adj. v. AURIU.