3 intrări

18 definiții

aurá1 vtr [At: LM / P: a-u- / Pzi: -rez / E: aur] 1-3 (Liv; nob) A auri (1-3).

aurá2 vti [At: TOMESCU, GL. 266 / P: a-u- / Pzi: -rez / E: a2 + ura] (Reg) A ura.

ÁURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

ÁURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

ÁURĂ s. f. (Rar) Nimb, aureolă (1). Lumina vie și moale a apusului era adunată pe spatele făpturii lui albe ca o aură. CAMIL PETRESCU, N. 93.

ÁURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.

áură (a-u-) s. f., g.-d. art. áurei

áură s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. áurei; pl. áure

áură sf [At: ECONOMIA, 95 / P: a-u- / Pl: ~re / E: lat aura] 1 Adiere. 2 Boare. 3 Aureolă (1). 4 Radiație energetică emanată de persoane cu o mare forță spirituală. 5 Atmosferă mistică. 6 (Med) Senzație de neliniște care prevestește apropierea unei crize de epilepsie.

ÁURĂ s. v. adiere, boare, zefir.

ÁURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].

ÁURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)

áură (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeții romantici, și are aspect de italienism. Totuși, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.

aură f. (poetic) adiere, zefir; cu dulci aure ce sbor BOL.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÁURĂ s. aureolă, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

áură s. v. ADIERE. BOARE. ZEFIR.

BUZESCU, Aura (1894-1992, n. Caransebeș), actriță română. Dotată cu mare forță de interiorizare. Roluri de dramă din repertoriul clasic și modern (Ofelia, Julieta, Violaine din „Îngerul a vestit pe Maria” de Claudel, Elisabeta din „Maria Stuart” de Schiller, Doamna din „Vizita bătrînei doamne” de Dürrenmatt).

Intrare: Aura
Aura
nume propriu (I3)
Intrare: aura
aura
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: aură
aură
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aură aura
plural
genitiv-dativ singular aure aurei
plural
vocativ singular
plural