3 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aura1 vtr [At: LM / P: a-u~ / Pzi: ~rez / E: aur] 1-3 (Liv; nob) A auri (1-3). corectată

aurá2 vti [At: TOMESCU, GL. 266 / P: a-u~ / Pzi: ~réz / E: a2 + ura] (Reg) A ura.

ÁURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

áură sf [At: ECONOMIA, 95 / P: a-u~ / Pl: ~re / E: lat aura] 1 Adiere. 2 Boare. 3 Aureolă (1). 4 Radiație energetică emanată de persoane cu o mare forță spirituală. 5 Atmosferă mistică. 6 (Med) Senzație de neliniște care prevestește apropierea unei crize de epilepsie.

ÁURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

ÁURĂ s. f. (Rar) Nimb, aureolă (1). Lumina vie și moale a apusului era adunată pe spatele făpturii lui albe ca o aură. CAMIL PETRESCU, N. 93.

ÁURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.

ÁURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].

ÁURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)

aură f. (poetic) adiere, zefir; cu dulci aure ce sbor BOL.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!aură (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurei; pl. aure

aură (a-u-) s. f., g.-d. art. aurei

áură s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. áurei; pl. áure

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÁURĂ s. v. adiere, boare, zefir.

AURĂ s. aureolă, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

áură (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeții romantici, și are aspect de italienism. Totuși, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUZESCU, Aura (1894-1992, n. Caransebeș), actriță română. Dotată cu mare forță de interiorizare. Roluri de dramă din repertoriul clasic și modern (Ofelia, Julieta, Violaine din „Îngerul a vestit pe Maria” de Claudel, Elisabeta din „Maria Stuart” de Schiller, Doamna din „Vizita bătrînei doamne” de Dürrenmatt).

Intrare: aura
aura
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Aura
nume propriu (I3)
  • Aura
Intrare: aură
  • silabație: a-u-ră info
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aură
  • aura
plural
genitiv-dativ singular
  • aure
  • aurei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aurăsubstantiv feminin

  • 1. livresc adesea figurat Aureolă. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Lumina vie și moale a apusului era adunată pe spatele făpturii lui albe ca o aură. CAMIL PETRESCU, N. 93. DLRLC
  • 2. medicină Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. DEX '09 DN
  • 3. Adiere, boare, zefir. DLRM DN
  • 4. Fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.