12 definiții pentru atributiv
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.
ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
atributiv, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr attributif] 1 a Care exprimă un atribut. 2 a (Grm) Care are funcția în propoziție a unui atribut. 3-4 sf af (Șîs Propoziție -ă) (Propoziție) care are funcția de atribut pe lângă un substantiv (din propoziția regentă). 5-6 sf, af (Îas) (Propoziție) relativă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcțiune de atribut. Propoziție atributivă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ATRIBUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are funcție de atribut. ◊ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
atributiv a. Gram. prin care se exprimă un atribut: adjectiv atributiv.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*atributív, -ă adj. (d. atribút; fr. attributif). Care cuprinde un atribut: adjectiv, verb atributiv.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
atributív (a-tri-) adj. m., pl. atributívi; f. atributívă, pl. atributíve
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
atributív adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ATRIBUTÍV, -Ă adj. (< fr. attributif): în sintagma subordonată necircumstanțială atributivă (v.).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
- silabație: a-tri-
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
atributiv
- 1. Care are funcție de atribut.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- 1.1. (și) substantivat feminin Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă.surse: DLRLC DN
-
etimologie:
- limba franceză attributifsurse: DEX '09 DEX '98 DN