ATLANT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat puternic, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar al Atlantidei. – Din fr. atlante.

atlant¹ smf [At: DN³ / Pl: ~nți / E: fr atlante] 1 (Rar) Statuie reprezentând un bărbat sau o femeie într-o atitudine de efort care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente arhitectonice Si: cariatidă, telamon. 2 Locuitor legendar al Atlantidei.

atlant² sn [At: DA ms / V: ~e / Pl: ~e / E: it atlante] (Îvr) 1-2 Atlas² (1-2).

ATLANT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.

ATLANT, atlanți, s. m. Statuie reprezentînd un bărbat într-o atitudine de efort, destinată să susțină ca o coloană antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură. – Fr. atlante.

ATLANT s.m. Statuie reprezentînd un bărbat într-o atitudine de efort, care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură; telamon. [< it., fr. atlante].

ATLANT s. m. 1. statuie, bărbat într-o atitudine de efort, ca suport pentru balcoane și bovindouri; telamon. 2. locuitor al legendarei Atlantida. (< fr., it. atlante)

ATLANT ~ți m. Statuie reprezentând un bărbat, folosită ca element de susținere în locul unei coloane. /<fr. atlante

*atlánt n., pl. e, ca diamant, și atlánte n., pl. tot e, ca nume (după numele titanuluĭ mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefăcut în munte și condamnat să țină ceru și pămîntu pe umerĭ). Carte în care-s hărțĭ geografice orĭ tábule anatomice, tecnice ș. a. Anat. Prima vertebră pe care se sprijină capu. S. n. și m. Arh. Coloană, suport în formă de bărbat. (V. cariatidă). – Fals atlás și atláz, pl. e și urĭ.

atlante sn vz atlant²

atlante m. atlas geografic.

atlant (desp. a-tlant) s. m., pl. atlanți corectat(ă)

atlant (a-tlant) s. m., pl. atlanți

atlant s. m. (sil. -tlant), pl. atlanți