ATIC, -Ă, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Dialect atic = dialect grec vorbit în Atica, care stă la baza limbii grecești comune. ◊ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. S. n. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. S. n. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.

atic², ~ă [At: CANTEMIR, IST. 119 / V: att~ / Pl: ~ici, -ice / E: fr attique, it attico] 1-2 smf, a (Persoană) care a făcut parte din populația Aticii antice. 3-4 a De (Atica sau) atic (1). 5-6 a Privitor (la Atica sau) la atic (1). 7-8 a Propriu (Aticii sau) aticilor (1). 9 a Care se distinge prin bun-gust și spirit. 10 a (Fig; îs) Sare ~ă Ironie fină, în felul aticilor (1). ^[1] 8 a (Îs) Frumusețe ~ă Frumusețe perfectă, ideală. corectat(ă)

atic¹ sn [At: DA / Pl: ~ice / E: fr attique] 1 Parte a antablamentului ridicată deasupra cornișei, împodobită la antici cu pilaștri, menită să mascheze marginea acoperișului. 2 Cat scund, așezat deasupra cornișei, imediat sub acoperiș, la nivelul fațadei sau retras.

*ATIC adj. 1 Din Atica (regiune veche a Greciei) ¶ 2 Fig. Sare ~ă, glumă fină, făcută de un spirit ales [lat.].

ATIC, -Ă, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. S. n. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. S. n. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.

ATIC¹ s. n. v. atică.

ATIC², -Ă, atici, -e, adj. Caracteristic Aticei din antichitate, locuitorilor ei sau manifestărilor de viață ale acestora. Dialectul atic. ◊ Expr. Frumusețe atică = frumusețe perfectă. Sare atică = ironie fină.

ATIC¹, atice, s. n. Parte superioară a unui edificiu, deasupra cornișei, menită să mascheze acoperișul. [Var.: atică s. f.] – Fr. attique.

ATIC², -Ă, atici, -e, adj. Caracteristic Aticei antice sau locuitorilor ei. ◊ Expr. Frumusețe atică = frumusețe perfectă. – Fr. attique (lat. lit. atticus).

ATIC s.n. 1. Parte a antablamentului ridicată deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului. 2. Cat scund, așezat deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras. [Cf. fr. attique, it. attico].

ATIC, -Ă adj. propriu Aticii, locuitorilor ei sau vieții acestora. ◊ Frumusețe atică = frumusețe desăvîrșită. ♦ Care se distinge prin bun-gust sau spirit. ◊ Sare atică = ironie subtilă, spirit fin. [Cf. fr. attique, it. attico < Atica – provincie în Grecia antică].

ATIC, -Ă I. adj. propriu Aticii. ♦ dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumusețe ~ă = frumusețe desăvârșită. ◊ care se distinge prin bun-gust sau spirit. ♦ sare ~ă = ironie subtilă, spirit fin. II. s. n. 1. parte a antablamentului, deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului. 2. etaj scund, deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras. (< fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

ATIC n. 1) Parte a unei construcții situată deasupra cornișei pentru a masca acoperișul. 2) Etaj scund situat imediat sub acoperiș. /<fr. attique, lat. atticus

àtic a. privitor la vechii Atenieni; sare atică, glumă delicată și fină.

*átic, -ă adj. (vgr. attikós). Din saŭ ca din Atica (Grecia). Fig. Delicat, fin: fineță atică. Sare atică, spirit fin, glumă fină.

attic, ~ă smf, a vz atic²

ATICĂ, atice, s. f. Partea superioară a unui edificiu, constînd de obicei din pilaștri sau formînd o balustradă, menită să mascheze acoperișul. (Atestat în forma atic) [Constantin cel Mare] văzu arcul lui Troian stînd fără căpăta... puse îndată de-i ciopli pentru piedestaluri niște grosolane figuri de victorii... iar pe ambele fețe ale aticului așternu lungi dedicațiuni. ODOBESCU, S. III 73. – Variantă: (învechit) atic s. n.

ATICĂ s. f. v. atic¹.

atic² (parte a unei construcții) s. n., pl. atice

atic¹ adj. m., pl. atici; f. atică, pl. atice

atic² s. n., pl. atice

atic¹ adj. m., pl. atici; f. atică, pl. atice

atic (arhit.) s. n., pl. atice

atic adj. m., pl. atici; f. sg. atică, pl. atice