12 definiții pentru asuma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asuma vt [At: HASDEU, I. C. 57 / Pzi: asum, (îvr) ~mez / E: fr assumer, lat assumare] 1 A lua asupra sa. 2 A se angaja să îndeplinească ceva. 3 (Înv) A-și lua pentru sine ceva Si: a-și aroga. 4 (Flz) A presupune.

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A lua (ceva) asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma un drept.Comuniștii și-au asumat măreața sarcină istorică de a conduce lupta popoarelor împotriva cercurilor imperialiste, care merg contra dorinței sfinte a popoarelor de a menține pacea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 47.

ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere.Fr. assumer (lat. lit. assumere).

ASUMÁ vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asúm, 3,6 -mă. / < fr. assumer].

ASUMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. (< fr. assumer, lat. assumere)

A ASUMÁ asúm tranz. A lua asupra sa. /<fr. assumer, lat. assumare

asumà v. a lua asupră-și: a asuma răspunderea faptului.

*asúm, a v. tr. (fr. assumer, d. lat. assúmere. V. consum). Ĭaŭ asupra mea, mă însărcinez cu: îmĭ asum răspunderea faptuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

asumá (a ~) vb., ind. prez. 3 asúmă

asumá vb., ind. prez. 1 sg. asúm, 3 sg. și pl. asúmă

Intrare: asuma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asuma
  • asumare
  • asumat
  • asumatu‑
  • asumând
  • asumându‑
singular plural
  • asu
  • asumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • asum
(să)
  • asum
  • asumam
  • asumai
  • asumasem
a II-a (tu)
  • asumi
(să)
  • asumi
  • asumai
  • asumași
  • asumaseși
a III-a (el, ea)
  • asu
(să)
  • asume
  • asuma
  • asumă
  • asumase
plural I (noi)
  • asumăm
(să)
  • asumăm
  • asumam
  • asumarăm
  • asumaserăm
  • asumasem
a II-a (voi)
  • asumați
(să)
  • asumați
  • asumați
  • asumarăți
  • asumaserăți
  • asumaseți
a III-a (ei, ele)
  • asu
(să)
  • asume
  • asumau
  • asuma
  • asumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

asuma

  • 1. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • A-și asuma o răspundere.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • A-și asuma un drept.
      surse: DLRLC
    • Comuniștii și-au asumat măreața sarcină istorică de a conduce lupta popoarelor împotriva cercurilor imperialiste, care merg contra dorinței sfinte a popoarelor de a menține pacea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 47.
      surse: DLRLC
  • 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea.
    surse: DN

etimologie: