ASFALT, (3) asfalturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, brună-neagră, formată prin bituminizarea unor substanțe organice sau prin oxidarea și polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuințat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. 3. Tip de asfalt (2). – Din fr. asphalte.

asfalt sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: fr asphalte] 1 Rocă sedimentară, brună-neagră, formată prin bituminizarea unor substanțe organice sau prin oxidarea și polimerizarea petrolului. 2 Amestec de bitum cu materiale minerale folosite la pavarea drumurilor. 3-4 (Imp) Drum sau loc asfaltat.

*ASFALT (pl. -turi) sn. 💎 Materie rășinoasă, neagră ca smoala, compusă din hidrocarburi; se găsește la noi în Prahova (Matița) și lîngă Oradia-Mare, amestecată cu nisip, pietriș și calcar; e întrebuințat la facerea trotoarelor, caldarîmurilor, etc.: soarele topește ~ul de pe trotoar (VLAH.) [fr.].

ASFALT, asfalturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, brună-neagră, formată prin bituminizarea unor substanțe organice sau prin oxidarea și polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuințat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. – Din fr. asphalte.

ASFALT, asfalturi, s. n. Amestec natural sau artificial de bitum cu materiale minerale, întrebuințat în industrie și la pavarea drumurilor. V. bitum, smoală, pavaj. Bedros se uita... la asfaltul luciu, negru, cu firișoare de aur în lumina farurilor. DUMITRIU, N. 269. Mîna ta bună, puternică, Zilnica ta muncă ți-o știu, Și pasul pe-asfaltul orașului, Și tihna din ceasul tîrziu. CASSIAN, H. 20. [Lucrătorii] se servesc de aparate electrice, ca cele de spart asfaltul străzilor. SAHIA, U.R.S.S. 15. Ca niște ritmice ciocane Răsună pașii pe asfalt. TOPÎRCEANU, B. 66.

ASFALT, asfalturi, s. n. Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuințat mai ales la pavarea drumurilor. – Fr. asphalte.

ASFALT s.n. Amestec natural sau artificial de bitum cu alte materiale minerale, întrebuințat mai ales la pavarea drumurilor. [Pl. -turi. / < fr. asphalte, cf. lat. asphaltus, gr. asphaltos].

ASFALT s. n. 1. rocă sedimentară, solidă, neagră, dintr-un amestec de bitum cu alte materiale minerale, în special pentru asfaltarea drumurilor. 2. orice îmbrăcăminte rutieră pe bază de bitum. (< fr. asphalte, lat. asphaltus, gr. asphaltos)

ASFALT ~uri n. 1) Rocă sedimentară brună-neagră, constituită din hidrocarburi rășinoase și compuși ai sulfului și azotului. 2) Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuințat la acoperirea suprafeței drumurilor; îmbrăcăminte rutieră. /<fr. asphalte, lat. asphaltus

asfalt n. 1. un fel de smoală solidă cu care se aștern stradele; 2. trotoar cu asfalt.

*asfált n. (vgr. ásphalios, f., bitum). Un fel de smoală care, amestecată cu nisip, petriș și var, servește la pavat.

asfalt s. n., (sorturi) pl. asfalturi

!asfalt s. n., (sorturi) pl. asfalturi

asfalt s. n., pl. asfalturi

asfalt, pl. asfalturi

asfalt, (engl.= asphaltus, mineral pich) → bitumen.

a avea tocuri de asfalt expr. (iron. – d. prostituate) a acosta clienții pe stradă

a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă expr. (adol., vulg.) a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa în pace (pe cineva).