artic¹ sn [At: PRAV. MOLD. 129/2 / Pl: ~ice / E: ml articulus] (Iuz) Petiție Cf articol (3). corectat(ă)

artic² sn vz artig

‡ARTIC¹ (pl. -ice) sn. ⚖️ Jalbă: cela ce va da vre-un ~ la mîna domniei (PRV.-LP.) [pol. artykul].

ARTIC² (pl. -ice) sn. Olten. Băn. Trans. (PĂC.) = HARTAN.

ARTIC s. n. (Mold.) Plîngere, jalbă. Cela ce va da vreun artic la mîna Domniei și va scrie acolea hulă și ocară împrotiva cuiva, de vor fi aceale cuvinte adevărate, nu să va certa. PRAV. Deschizînd calea împăratului..., ieu articele cele ce sînt de jalobă la împărăție. URECHE ; cf. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. lit. articulus. Cf. jalobă.

1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.

2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).

artig sn [At: MANGIUCA, ap. HEM 1750 / V: (reg) arcig, ~ic, hartic / Pl: ~ige / E: nct cf hartan, hărtău] 1 (Ban) Ciosvârtă. 2 (Reg) Copan. corectat(ă)

ARTIC s. v. plângere, reclamație.

artic s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

ARTIG s. v. ciozvârtă, halcă, hartan.

artig s. v. CIOZVÎRTĂ. HALCĂ. HARTAN.

artic (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf. bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).