17 definiții pentru armătură

armătúră sf [At: DOSOFTEI, V. S. 172 / V: -mat- / Pl: ~ri / E: fr armature, lat armatura] 1 (Înv) Armură (1). 2 (Pop) Echipament folosit în lupte. 3 (Înv) Arsenal. 4 (Înv; îs) Ofițer cu -ra Ofițer care are în supraveghere și gestionare armamentul unei unități militare. 5 (Înv; lpl) Stemă (a unei țări). 6 Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție (de beton armat). 7 Construcție care susține o galerie subterană. 8 Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații din țevi (sau conducte). 9 Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de control, comandă și siguranță ale unei instalații sau ale unei mașini. 10 Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. 11 înveliș protector al unui cablu electric. 12 (Blg; îs) – bucală Totalitatea pieselor anatomice ale aparatului bucal al insectelor și crustaceelor. 13 (Muz) Armură (5).

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice puse în construcțiile de beton armat pentru a le mări rezistența. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc. care servește la susținerea galeriilor subterane. 2. (Învechit) Serviciu într-o unitate militară, care se ocupă cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului și muniției. Ofițer cu armătura.

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Piesă sau dispozitiv folosit într-o instalație pentru realizarea unei legături mecanice. ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. (Înv.) Serviciu dintr-o unitate militară care se ocupa cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura).

armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri

armătúră (tehn.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri

ARMĂTÚRĂ s. v. armură.

ARMĂTÚRĂ s. v. arsenal.

ARMĂTÚRĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă].

ARMĂTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane. 4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric. 5. înveliș metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)

ARMĂTÚRĂ ~i f. 1) Ansamblu de bare metalice, care întăresc o construcție de beton armat. 2) Ansamblul elementelor de susținere a unei lucrări miniere subterane. 3) Totalitate a pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi, conducte etc. 4) Totalitate a aparatelor de control (de comandă, de siguranță etc.), montate la o instalație sau la o mașină. 5) Îmbrăcăminte metalică de protecție a unui cablu electric. 6) Fiecare dintre conductoarele unui condensator electric. [G.-D. armăturii] /<lat. armatura, fr. armature

armătúră f., pl. ĭ (lat. armatura. V. armatură. Armele unuĭ soldat orĭ uneĭ armate, armament.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARMĂTÚRĂ s. (MUZ.) armură, (înv.) signatură. (~ servește la identificarea tonalității.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

armătură, armături, s. f. (er.) 1. penis erect. 2. erecție.

a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er.d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.

Intrare: armătură
armătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armătu armătura
plural armături armăturile
genitiv-dativ singular armături armăturii
plural armături armăturilor
vocativ singular
plural