2 intrări

20 de definiții

ARITMÉTICĂ s. f. Parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi. Domnul Ciolac socotea aritmetica raționată drept cel mai important obiect. SADOVEANU, N. F. 130. Fost-a scris părintelui Duhu... să ne învețe și cîte oleacă de aritmetică, de gramatică, de geografie. CREANGĂ, A. 76.

ARITMÉTICĂ s. f. Parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor. – Fr. arithmétique (lat. lit. arithmetica).

aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii

aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii

ARITMÉTICĂ s. (MAT.) (înv., în Bucov.) comput.

ARITMÉTICĂ s.f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor și al operațiilor care se pot face cu aceste numere. [Gen. -cii. / < fr. arithmétique, cf. lat. arithmetica, gr. arithmetike < arithmos – număr].

ARITMÉTICĂ ~ci f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor și al operațiilor ce se pot efectua cu ele. [G.-D. aritmeticii] /<lat. arithmetica, germ. Arithmetik

aritmetică f. 1. știința numerelor, arta de a calcula; 2. tractat de aritmetică.

ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus.

ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmetique, lat. arithmeticus.

ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -e, adj. Care aparține aritmeticii, care se referă la aritmetică, de aritmetică. Calcule aritmetice.

ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -e, adj. Care aparține aritmeticii, privitor la aritmetică. – Fr. arithmétique (lat. lit. arithmeticus).

aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice

aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. sg. aritmétică, pl. aritmétice

aritmétic, -ă [At: MAIORESCU, L. 75 / Pl: ~ici, -ice / E: fr arithmétique, lat arithmeticus] 1-2 a, av (Care ține) de aritmetică (6) Si: (înv) aritmeticesc (1). 3 a Specific aritmeticii (6) Si: (înv) aritmeticesc (2). 4 a Care provine de la aritmetică Si: (înv) aritmeticesc (3). 5 a Întemeiat pe aritmetică (6) Si: (înv) aritmeticésc (4). 6 sf Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. 7 sf Manual de aritmetică (6).

ARITMÉTIC, -Ă adj. Referitor la aritmetică. [< fr. arithmétique, cf. lat. arithmeticus, gr. arithmetikos].

ARITMÉTIC, -Ă I. adj. referitor la aritmetică. II. adv. prin procedee aritmetice. III. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele și operațiile ce se pot face cu acestea. (< fr. arithmétique, lat. arithmeticus, gr. arithmetikos)

ARITMÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aritmetică; propriu aritmeticii. Calcul ~. Progresie ~că. /<fr. arithmétique, lat. arithmeticus

*aritmétic, -ă adj. (vgr. arithmetikós). Bazat pe aritmetică. S. Om priceput în aritmetică. S. f., pl. ĭ. Știința numerelor și socotelilor, prima treaptă a matematiciĭ. Adv. În mod aritmetic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARITMÉTICĂ s. (MAT.) (înv., în Bucov.) compút.

Intrare: aritmetică
aritmetică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aritmetică aritmetica
plural aritmetici aritmeticile
genitiv-dativ singular aritmetici aritmeticii
plural aritmetici aritmeticilor
vocativ singular
plural
Intrare: aritmetic
aritmetic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aritmetic aritmeticul aritmetică aritmetica
plural aritmetici aritmeticii aritmetice aritmeticele
genitiv-dativ singular aritmetic aritmeticului aritmetice aritmeticei
plural aritmetici aritmeticilor aritmetice aritmeticelor
vocativ singular
plural