ARIANISM s. n. Doctrină religioasă creștină întemeiată de preotul Arie, care nega identitatea de substanță dintre Hristos și Dumnezeu-Tatăl, declarată eretică de sinodul din Niceea. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. arianisme.

arianism sn [At: DA / P: ~ri-a~ / Pl: ? / E: fr arianisme] Doctrină creștină formulată de preotul Arie, care neagă natura divină a lui Hristos.

*ARIANISM sbst. ⛪ Doctrina eretică a lui Arius și a adepților săi [fr.].

ARIANISM s. n. Doctrină creștină formulată de preotul Arie, care nega natura divină a lui Cristos. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. arianisme.

ARIANISM s. n. Veche erezie creștină răspîndită de preotul Arie, care nega unitatea și identitatea de ființă și substanță dintre Hristos și dumnezeu. – Fr. arianisme.

ARIANISM s.n. Doctrină considerată eretică, apărută la începutul creștinismului și susținută de episcopul Arie (din orașul egiptean Alexandria), care nega divinitatea lui Cristos. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. arianisme, it. arianismo].

ARIANISM² s. n. doctrină eretică de la începutul creștinismului, susținută de episcopul Arius (din Alexandria). (< fr. arianisme)

ARIANISM¹ s. n. caracter propriu arienilor¹. 2. știința despre arieni. (< fr. aryanisme)

arianism n. erezia lui Arie și a sectatorilor săi; el fu profesat mai ales de popoarele germane creștinate (Vandali, Vizigoți, Ostrogoți).

*arianízm n. Erezia luĭ Ariŭ, care nega consubstanțialitatea fiuluĭ cu tatăl.

arianism (desp. -ri-a-) s. n.

arianism (-ri-a-) s. n.

arianism s. n. (sil. -ri-a-)

arianism.

arianism s. n. Erezie antitrinitară, întemeiată de Arie la începutul sec. 4 d. Hr., care neagă egalitatea Fiului cu Tatăl, făcând din Fiul prima creatură a Tatălui și negând divinitatea lui Iisus Hristos. A fost condamnat la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325. – Din fr. arianisme.

ARIANISM s. (înv.) arienie. (Doctrina ~ului a fost declarată eretică la 325.)

ARIANISM s. (înv.) arienie. (Doctrina ~ a fost declarată eretică la 325.)