ARHILÓC, arhilocuri, adj. (În sintagma) Vers arhiloc (și substantivat, n.) = vers antic format din șapte sau din trei picioare. – Din n. pr. Arhiloc.

ARHILÓC, arhilocuri, adj. (În sintagma) Vers arhiloc (și substantivat, s. n.) = vers format din șapte sau din trei picioare. – Din n. pr. Arhiloc.

arhilóc s. n., pl. arhilócuri

arhilóc s. n., pl. arhilócuri

arhilóc s. n., pl. arhilocuri; adj. m., pl. -; f. arhilocă, pl. -

arhilóc [At: DEX² / Pl: ~uri / E: Arhiloc (np)] 1-2 a, sn (Șîs) Vers - Vers antic format din șapte sau trei picioare. 3 a (Îs) Mare - Arhiloc (1) din șapte picioare, primele patru dactili și ultimele trohei.

ARHILÓC s.m. Vers al poeziei latine și grecești, prezentând două variante : mare arhiloc = vers compus din șapte picioare, dintre care primele patru sunt dactili (sau spondei) și ultimele trei sunt trohei ; mic arhiloc = vers format din trei picioare, cu doi dactili și o silabă. [Cf. lat. archilochium, gr. archilocheios < Archilochos – poet liric grec din antichitate].

ARHILÓC s. n. vers antic prezentând două variante: mare ~ = vers din patru dactili (sau spondei) și trei trohei; mic ~ = vers din trei picioare, cu doi dactili și o silabă. (< lat. archilochium)

Arhiloc m. poet satiric, inventatorul versului iambic (sec. VII a. Cr.).