arheograf, ~ă smf [At: DEX² / P: ~he-o~ / Pl: ~i, ~e / E: drr arheografie] Specialist în arheografie.

arheografie sf [At: DEX² / P: ~he-o~ / Pl: ~ii / E: fr archéographie] (Liv) 1 Reprezentare prin desen, pictură sau sculptură a unor scene antice. 2 Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice.

ARHEOGRAF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).

ARHEOGRAFIE s.f. 1. (Liv.) Reprezentare prin desen, prin pictură sau prin sculptură a unor scene antice. 2. Disciplină istorică al cărei obiect este publicarea scrierilor antice. [< fr. archéographie].

ARHEOGRAF, -Ă s. m. f. specialist în arheografie (1). (< arheografie)

ARHEOGRAFIE s. f. 1. disciplină a istoriei care studiază textele și manuscrisele antice. 2. reprezentare a unor scene antice cu ajutorul artelor plastice. (< fr. archéographie)

arheograf s. m. ◊ „Spre deosebire de arheolog, arheograful culege relicvele trecutelor civilizații nu din scoarța terestră, ci... din casele oamenilor. Este vorba de manuscrise și cărți vechi, predate din generație în generație sau, pur și simplu, rătăcite de-a lungul vremii. Mai multe mii de oameni participă la recuperarea acestor tezaure.” Sc. 4 IV 74 p. 6 //din arheo[log] + -graf//

arheografie s. f. Disciplină care se ocupă cu descoperirea și publicarea manuscriselor și a textelor antice ◊ „Arheografia a devenit o nouă specialitate [...] Așa cum indică numele, este o îmbinare între arheologie și știința scrisului.” Mag. 22 VI 74 p. 4 (din fr. archéographie; C. Lupu în CL 1/83 p. 49; DEX-S)

arheografie (desp. -he-o-gra-) s. f., art. arheografia, g.-d. arheografii, art. arheografiei

arheografie (-he-o-gra-) s. f., art. arheografia, g.-d. arheografii, art. arheografiei

arheograf s. m. (sil. -he-o-), pl. arheografi

arheografie s. f. (sil. -he-o-gra-), art. arheografia, g.-d. arheografii, art. arheografiei

ARHEO- (ARCHEO-) „vechi, primitiv, străvechi, arhaic, primar”. ◊ gr. arkhaios „vechi, primitiv” > fr. archéo-, it. id., germ. archaeo- > rom arheo- și archeo-. □ ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază datele astronomiei arhaice potrivit simbolurilor iconografice din pre istorie; ~cete (v. -cete), s. n. pl., mamifere cetacee vechi adaptate la viața marină, care apar în eocenul inferior; ~etnologie (v. etno-, v. -logie₁), s. f., paleontologie*; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropofile, răspîndite în culturile preistorice; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu publicarea izvoarelor istorice antice. 2. Reprezentare cu ajutorul artelor plastice a unor scene antice; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în arheologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază istoria societății omenești pe baza vestigiilor culturilor materiale; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță din care se formează asterul și centrozomii; ~pteris (v. -pteris), s. m., criptogamă vasculară fosilă din clasa ferigilor, caracteristică pentru devonianul superior; ~pterix (v. -pterix), s. m., pasăre fosilă, prezentînd caractere de reptilă; ~zoic (v. -zoic), s. n., eră geologică în care au apărut primele organisme unicelulare.