11 definiții pentru arguție

argúție sf [At: ODOBESCU, S. III, 453 / P: -ție / Pl: ~ii / E: lat argutia] (Liv) 1 Subtilitate (exagerată) în argumentare (3) Cf chichiță, chițibuș. 2 Argumentare sprijinită pe fapte nesemnificative.

ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.

ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.

ARGUȚÍE, arguții, s. f. (Franțuzism) Argumentare care se sprijină pe fapte nesemnificative, pe dovezi netemeinice, pe false interpretări; subtilitate exagerată în argumentare. Omul trecutului... sofistul... poate chiar și tipicarul plin de arguții, a luat-o și în rîndul acesta pe dinainte. ODOBESCU, S. III 453.

ARGUȚÍE, arguții, s. f. (Franțuzism) Argumentare bazată pe fapte nesemnificative sau false; subtilitate exagerată în argumentare. – Fr. argutie (lat. lit. argutia).

arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei

arguțíe s. f., art. arguțía, g. -d. art. arguțíei; pl. arguțíi

ARGUȚÍE s.f. (Rar) Argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație; subtilitate în argumentare. [Gen. -iei. / < fr. argutie, it. arguzia < lat.t. argutia].

ARGUȚÍE s. f. 1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație. 2. subtilitate exagerată în argumentare. (< fr. argutie, lat. argutia)

arguție f. 1. raționament subtil: 2. pl. deșerte subtilități.

*argúție f. (lat. argútia). Subtilitate vană, argument subtil și fals. – Și -íe (după fr.).

Intrare: arguție
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arguție arguția
plural arguții arguțiile
genitiv-dativ singular arguții arguției
plural arguții arguțiilor
vocativ singular
plural