argintar sm [At: COD. VOR. 8/1 / V: (pop) -iu / Pl: ~ii / E: argint + -ar cf ml argentarius] 1 Persoană care lucrează obiecte de argint (1). 2 Persoană care vinde obiecte de argint (1). 3 (Pex) Bijutier.

ARGINTAR sm. 1 🔧 Cel ce lucrează obiecte de argint (sau de alte metale prețioase): bietul ~ se întorsese acasă trist și plîngînd (ISP.) ¶ 2 ⚚ Negustor de asemenea obiecte.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). V. bijutier, giuvaergiu. Împăratul chemă îndată pe argintarul și-i porunci să-i facă o cloșcă cu pui cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 92. O idee analogă a inspirat pe argintarul elen care va fi lucrat vasul de la Certamlîk-Kurgan după cererea vreunui rege scit. ODOBESCU, S. II 275.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). – Din argint + suf. -ar.

argintar s. n. Mobilă care conține argintăria din casă ◊ „Sufrageria se compune dintr-o bibliotecă [...] un bufet, un argintar și o masă extensibilă cu șase scaune.” R.l. 21 III 84 p. 5 (din argint + -ar; cf. fr. argentier; PR; DEX – alt sens)

ARGINTAR ~i m. Persoană care face sau vinde obiecte de argint. /argint + suf. ~ar

argintar m. meșterul care face sau vinde lucruri de argint. [Lat. ARGENTARIUS].

argintár m. (lat. argentarius). Lucrător saŭ vînzător de argint. V. gĭuvaĭergiŭ.

argintariu sm vz argintar

argintar s. m., pl. argintari

argintar (rar) s. m., pl. argintari

argintar s. m., pl. argintari

ARGINTAR s. v. bijutier, giuvaiergiu.

argintar s. v. BIJUTIER. GIUVAERGIU.