argăsire sf [At: DA / V: (îrg) ~ghis~ / Pl: ~ri / E: argăsi] Tăbăcire.

ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi. La argăsirea pieilor se folosește coajă de stejar.

ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi.

argăsíre f. Acțiunea de a argăsi.

argăsí [At: (sec XVIII), ap. HEM 1569 / V: (îrg) -ghisi / Pzi: ~sesc / E: ngr ἀργάξω (aor) ἄργασα] 1 vt A tăbăci. 2 vt (Fig; înv) A se farda. 3 vr (Rar) A se supăra.

ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo).

ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. al lui argázo).

ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A prelucra pielea animalelor prin înmuiere în soluții speciale, cu scopul de a o face trainică, suplă și impermeabilă; a tăbăci. Începea stăpînirea tabacilor, care își argăseau pieile în Dîmbovița și le uscau pe maluri. PAS, L. 1 70. 2. Refl. Fig. (Neobișnuit) A se certa cu cineva; a se necăji. La grajd, Ion Gloabă își ștersese opincile cu o mînă de paie și se argăsea acum cu argații, care îl luau peste picior că e oaspe la domnul Aristică. PAS, L. I 24.

ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea animalelor în soluții speciale pentru a o face trainică, suplă și impermeabilă; a tăbăci. – Ngr. argazo (aor. argasa).

A ARGĂSÍ ~ésc tranz. (piei de animale) A trata cu tananți (pentru a da însușirile necesare); a dubi; a tăbăci. /<ngr. árgasa

argăsì v. a tăbăci. [Gr. mod. ARGÀZO].

argăsésc v. tr. (ngr. argázo, aor. árgasa, lucrez, curăț). Tăbăcesc.

argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri

argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri

argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă

argăsí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 sg. și pl. argăseáscă

argăsesc, -sească 3 conj.

ARGĂSÍRE s. v. tăbăcire.

ARGĂSIRE s. argăseală, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (~ pieilor.)