11 definiții pentru argăseală

argăseálă ș/ȚAt: ANON. CAR. / V: (îrg) -ghisa-, -ghis- / Pl: ~eli, (înv) -ele / E: argăsi + -eală] 1 Tăbăcire. 2 (Ccr) Amestec de substanțe folosit la tăbăcirea pieilor. 3 (Îvp; îe) A se duce în putina cu ~ A se prăpădi.

ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală.

ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală.

ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. Operație prin care se argăsesc pieile; argăsire. Tăbăcarul începuse argâseala pieilor. ♦ Amestec de substanțe în care se argăsesc pieile. Pieile erau la loc sigur, în argăseală. CARAGIALE, S. 17.

ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. Operație prin care se argăsesc pieile. ♦ Amestec de substanțe în care se argăsesc pieile. – Din argăsi + suf. -eală.

argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli

argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli

ARGĂSEÁLĂ s. v. tăbăcire.

argăseală f. 1. lucrarea de a argăsi; 2. materie acră în care se argăsesc pieile: putină de argăseală.

argăseálă f., pl. elĭ. Argăsire. Substanța cu care se argăsește, dubeală. V. amuș 1.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARGĂSEÁLĂ s. argăsire, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit, (rar) tanáj, tanáre, (reg.) crușeálă, crușíre, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeálă, dubíre, dubít. (Operația de ~ a pieilor.)

Intrare: argăseală
argăseală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular argăsea argăseala
plural argăseli argăselile
genitiv-dativ singular argăseli argăselii
plural argăseli argăselilor
vocativ singular
plural