ARAT¹ s. n. Acțiunea de a ara; arătură (1). – V. ara.

ara⁴ vt [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 119/31 / Pzi: ar / E: lat arare] A face brazde cu plugul, pentru pregătirea pământului înaintea cultivării.

arat¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 246 / Pl: ~uri / E: ara⁴] 1 Brăzdare a pământului cu plugul pentru însămânțare. 2 Timpul când se fac arăturile. 3 (Rar) Arătură (3). 4 (Pop; art) Plugușorul.

arat², ~ă a [At: (a. 1612) ap. HEM 1463 / Pl: ~ați, ~e / E: ara⁴] Care a fost lucrat cu plugul.

ARA (ar) vb. tr. 🚜 1 A lucra, a răsturna pămîntul cu plugul: ~ de primăvară, de toamnă; proverb: boii ară și caii mănîncă, unii își dau osteneala și alții se folosesc; – parcă a arat dracul cu el, se zice despre cineva slab de tot, prăpădit [lat. arare].

ARAT I. adj. p. ARA ¶¶ contr. NEARAT. II. sbst. 🚜 1 Faptul de a ara ¶ 2 Timpul cînd se ară.

ARAT¹ s. n. Acțiunea de a ara; arătură. – V. ara.

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazde, spre a-l pregăti pentru însămînțare. Trebuie să arăm totul, cu orice preț... întîi îndeplinirea planului. CAMILAR, TEM. 98. ◊ Absol. Întinde frățeasca ta mînă... Plugarului vajnic ce ară. BENIUC, V. 128. Se vedeau pluguri... arînd, însoțite de țărani în straie albe. SADOVEANU, N. F. 37. ◊ (Neobișnuit, cu privire la grîne) Am arat niște bucate; Le-am uitat nesecerate, Le-au mîncat vitele toate. TEODORESCU, P. P. 342. ◊ (Poetic) Cu pluguri trase de tractoare Am arat țarina tristeții. Aud sub bălăriile vieții Cum cresc bogate lanuri viitoare. BENIUC, V. 133. Peste deal, fîșiile reflectoarelor arau beznele, și gospodarii mînau vitele, trăgeau brazdele cu simțămîntul că au alături de ei o putere pe care n-o poate birui nimeni. CAMILAR, TEM. 369.

ARAT s. n. Acțiunea de a ara. Mama are, totuși, o bucată de pămînt, pe deal... Mă ia tata cîteodată acolo, la arat, la semănat, la secerat. STANCU, D. 52. Dar lumina amurgește și plugarii cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121.

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazdele, spre a-l pregăti pentru cultivare. – Lat. arare.

ARAT¹ s. n. Acțiunea de a ara.

ARAT², -Ă, arați, -te, adj. (Despre pămînt) Lucrat, pregătit pentru cultivare. – V. ara.

A ARA ar tranz. (solul) A tăia în brazde cu plugul (în vedere cultivării). /<lat. arare

arà v. a lucra pământul, a-l brăzda cu plugul. [Lat. ARARE].

arat a. brăzdat cu plugul. ║ n. lucrarea de a ara câmpul: plugarul cu hărnicie s’apucase de arat NEGR.

3) ar, a -á v. tr. (lat. árare, it. arare, pv. sp. pg. arar, fr. nord arer). Scormonesc pămîntu cu plugu orĭ cu mașina ca să semăn cereale orĭ alt-ceva. V. grăpez.

arát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ara.

ara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ar, 3 ară; conj. prez. 1 sg. să ar, 3 să are

arat s. n.

ara (a ~) vb., ind. prez. 3 ară

arat s. n.

ara vb., ind. prez. 1 sg. ar, 2 sg. ari, 3 sg. și pl. ară

arat s. n.

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pământul.)

ARAT s. arare, arătură, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (Merg în zori la ~.)

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pămîntul.)

ARAT s. arare, arătură, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (Merg în zori la ~.)

ara (ar, arat), vb. – A răsturna cu plugul brazdele de pămînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Pușcariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arător, arătură. Der. arat, s. n. (acțiunea de a ara, arătură). – Der. neol. arabil, adj., din fr.

arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. ărātrum (Pușcariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvîntul este foarte rar, are circulație mică în regiunea Muscel. A fost înlocuit de plug, poate datorită confuziei cu part. de la a ara; este posibil să se păstreze, confundat cu totul cu acesta, în expresii ca a ieși la arat. Cf. ara.

Ca musca la arat – ultimul vers din fabula Musca de Al. Donici. După munca pe ogor, un bou se îndrepta spre casă. O muscă se așezase pe jugul lui. „De unde vii, soro?” – o întreabă altă muscă întîlnită în cale. Cu un aer supărat, cealaltă îi răspunde: „Nu vezi că noi ne-ntoarcem din cîmp, de la arat?!” Și fabula se încheie cu morala: „Spre laudă deșartă / Mulți zic: noi am lucrat; / Cînd ei lucrează-n faptă / Ca musca la arat”. Expresia e deci întrebuințată pentru a caracteriza pe cei care își atribuie meritele altora; se împăunează că au luat parte activă la o muncă, dar în realitate rolul lor a fost inexistent. Fabulistul rus I.I. Dimitriev a scris pe aceeași temă o fabulă intitulată de asemenea Musca (1803). Maiakovski folosește expresia în poezia satirică Muștele opoziției la Congresul Sovietelor: Toți discută: / Oh și ah, / cum va fi, / puterea sovietică nu e rea? / dar dacă vom ajunge / pe coarnele boului istovit, / vor striga cei dintîi: „noi am arat!” LIT.

ara, ar v. tr. (intl.) 1. a lovi cu cuțitul, a spinteca. 2. a tatona, a sonda terenul în vederea unui furt

arat, -ă, arați, -te, adj. (intl.) 1. spintecat. 2. tatonat, sondat în vederea unui furt.