ARĂMI arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMIU, -IE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu.

arăma v vz arămi

arămi [At: LB / V: ~ma / Pzi: ~mesc / E: aramă] (Pop) 1 vt A acoperi un obiect (de metal) cu un strat subțire de aramă (1). 2 vt A da culoare arămie. 3 vr A căpăta culoare arămie Si: arămit¹ (3).

arămiu, ~ie a [At: VLAHUȚĂ, N. 90 / Pl: ~ii / E: aramă + -iu] (Pop) De culoarea aramei (1).

ARĂMI (-ămesc)... (BUD.) (TKT.) = ARĂMA...

ARĂMIU adj. 1 De coloarea arămii: păduri de trestii își leagănă în vînt vîrfurile arămii (VLAH.) ¶ 2 De aramă, ca de aramă: aud... sunetul ~ și plîngaciu al vechiului clopot (GRIG.).

ARĂMI, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.

ARĂMIU, -IE, arămii, adj. De culoarea aramei. – Aramă + suf. -iu.

ARĂMI, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de aramă.

ARĂMIU, -IE, arămii, adj. De culoarea galbenă-roșcată a aramei. Undele arămii ale părului inextricabil împletit. GALACTION, O. I 58. Copacii arămii și-ntindeau crengile țepene, cu frunza rară și pălită. VLAHUȚĂ, O. A. 128. ◊ (Adverbial) În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul tîrziu Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60.

ARĂMI, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de aramă. – Din aramă.

ARĂMIU, -IE, arămii, adj. De culoarea aramei. – Din aramă + suf. -iu.

A ARĂMI ~esc tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de aramă. /Din aramă

ARĂMIU ~e (~i) Care este de culoarea aramei; galben-portocaliu. /aramă + suf. ~iu

arămiu a. de coloarea aramei.

arămésc v. tr. (d. aramă). Acoper (feru) c’un strat de aramă.

arămíŭ, -íe adj. De coloarea arămiĭ, bronzat.

arămi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămesc, 3 sg. arămește, imperf. 1 arămeam; conj. prez. 1 sg. să arămesc, 3 să arămească

arămiu¹ adj. m., f. arămie; pl. m. și f. arămii

arămi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămesc, imperf. 3 sg. arămea; conj. prez. 3 să arămească

arămiu¹ adj. m., f. arămie; pl. m. și f. arămii

arămi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămesc, imperf. 3 sg. arămea; conj. prez. 3 sg. și pl. arămească

arămiu adj. m., f. arămie; pl. m. și f. arămii

arămiu

ARĂMI vb. v. cupra.

ARĂMIU adj. v. roșcat.

ARĂMI vb. a cupra. (~ suprafața unui obiect metalic.)

ARĂMIU adj. roșcat, roșcovan, roșiatic, (înv. și reg.) rus, (reg.) rui, rușeț. (Cu părul ~.)

arămi, arămesc, v.r. (ref. la poame) A se altera, a căpăta un gust acrișor: „De pui pomnițăle într-un vas nezmălțuit, să arămnesc” (D. Pop, 1970). – Din aramă (DLRM, DEX, MDA).

arămi, arămesc, vb. refl. – (ref. la poame) A se altera, a căpăta un gust acrișor: „De pui pomnițăle într-un vas nezmălțuit, să arămnesc” (D. Pop, 1970). – Din aramă (< lat *aramen, forma pop. de la aeramen) (Scriban, DLRM, DEX, MDA).