2 intrări

13 definiții

APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova.V. aprova.

APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova.V. aprova.

aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri

aprováre (nav.) s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprovării; pl. aprovări

aprováre sf [At: Ltr2 / Pl: ~vări / E: aprova] (D. nave) Înclinație longitudinală.

APROVÁRE s.f. Înclinare a unei nave către proră, datorită unei încărcături neuniforme. [După it. appruato].

APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă.

APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă.

aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă

aprová (nav.) vb. (sil. -pro-), ind. prez. 3 sg. apróvă

aprová vir [At: Ltr2 / Pzi: -vează / E: ns cf provă] (D. nave) A se înclina longitudinal, cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme).

APROVÁ vb. I. tr. A înclina o navă către proră. [< aprovare].

APROVÁ vb. intr., refl. (despre nave) a se înclina longitudinal, către proră, datorită încărcăturii neuniforme. (după it. appruare)

Intrare: aprovare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aprovare aprovarea
plural aprovări aprovările
genitiv-dativ singular aprovări aprovării
plural aprovări aprovărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aprova
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aprova aprovare aprovat aprovând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) apro (să) aprove aprova aprovă aprovase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) apro (să) aprove aprovau aprova aprovaseră