APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif.

APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif.

apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve

apozitív adj. → pozitiv

apozitív, ~ă a [At: DEX² / Pl: -i, -e / E: fr appositif] (Grm) Apozițional.

APOZITÍV adj. v. apozițional.

APOZITÍV, -Ă adj. Cu caracter de apoziție. [Cf. fr. apositif].

APOZITÍV, -Ă adj. care servește ca apoziție; apozițional. ♦ propoziție ~ă = propoziție cu rol de apoziție, pe lângă (un element din) regentă. (< fr. appositif)

APOZITÍV, -Ă adj. (< cf. fr. appositif): în sintagmele propoziție apozitivă, raport apozitiv și relație apozitivă (v.).