2 intrări

15 definiții

apostrofát2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -ați, -e E: apostrofa] Căruia i se adresează pe un ton mustrător.

apostrofát1 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: apostrofa] Apostrofare.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o apostrofă, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustrător. [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175. ◊ Fig. Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – Fr. apostropher.

apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză

apostrofá vb., ind. prez. 1 sg. apostroféz, 3 sg. și pl. apostrofeáză

apostrofá v [At: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / Pzi: -féz / E: fr apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător.

APOSTROFÁ vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].

APOSTROFÁ vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)

A APOSTROFÁ ~éz tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a întrerupe brutal făcând o observație aspră. /<fr. apostropher

apostrofà v. 1. a adresa vorba direct; 2. a adresa cuiva vorbe supărătoare, mustrătoare.

*apostroféz v. tr. (d. apostrofă; fr. apostropher). Mă adresez cuĭva pe un ton aspru: l-a apostrofat în plină ședință.

Intrare: apostrofat
apostrofat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apostrofat apostrofatul apostrofa apostrofata
plural apostrofați apostrofații apostrofate apostrofatele
genitiv-dativ singular apostrofat apostrofatului apostrofate apostrofatei
plural apostrofați apostrofaților apostrofate apostrofatelor
vocativ singular
plural
Intrare: apostrofa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apostrofa apostrofare apostrofat apostrofând singular plural
apostrofea apostrofați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apostrofez (să) apostrofez apostrofam apostrofai apostrofasem
a II-a (tu) apostrofezi (să) apostrofezi apostrofai apostrofași apostrofaseși
a III-a (el, ea) apostrofea (să) apostrofeze apostrofa apostrofă apostrofase
plural I (noi) apostrofăm (să) apostrofăm apostrofam apostrofarăm apostrofaserăm, apostrofasem*
a II-a (voi) apostrofați (să) apostrofați apostrofați apostrofarăți apostrofaserăți, apostrofaseți*
a III-a (ei, ele) apostrofea (să) apostrofeze apostrofau apostrofa apostrofaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)