2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apostrofát1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: apostrofa] Apostrofare.

apostrofat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: apostrofa] Căruia i se adresează pe un ton mustrător. corectată

apostrofá v [At: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / Pzi: ~féz / E: fr apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o apostrofă, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustrător. [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175. ◊ Fig. Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – Fr. apostropher.

APOSTROFÁ vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].

APOSTROFÁ vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)

A APOSTROFÁ ~éz tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a întrerupe brutal făcând o observație aspră. /<fr. apostropher

apostrofà v. 1. a adresa vorba direct; 2. a adresa cuiva vorbe supărătoare, mustrătoare.

*apostroféz v. tr. (d. apostrofă; fr. apostropher). Mă adresez cuĭva pe un ton aspru: l-a apostrofat în plină ședință.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză

apostrofá vb., ind. prez. 1 sg. apostroféz, 3 sg. și pl. apostrofeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: apostrofat
apostrofat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrofat
  • apostrofatul
  • apostrofatu‑
  • apostrofa
  • apostrofata
plural
  • apostrofați
  • apostrofații
  • apostrofate
  • apostrofatele
genitiv-dativ singular
  • apostrofat
  • apostrofatului
  • apostrofate
  • apostrofatei
plural
  • apostrofați
  • apostrofaților
  • apostrofate
  • apostrofatelor
vocativ singular
plural
Intrare: apostrofa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apostrofa
  • apostrofare
  • apostrofat
  • apostrofatu‑
  • apostrofând
  • apostrofându‑
singular plural
  • apostrofea
  • apostrofați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apostrofez
(să)
  • apostrofez
  • apostrofam
  • apostrofai
  • apostrofasem
a II-a (tu)
  • apostrofezi
(să)
  • apostrofezi
  • apostrofai
  • apostrofași
  • apostrofaseși
a III-a (el, ea)
  • apostrofea
(să)
  • apostrofeze
  • apostrofa
  • apostrofă
  • apostrofase
plural I (noi)
  • apostrofăm
(să)
  • apostrofăm
  • apostrofam
  • apostrofarăm
  • apostrofaserăm
  • apostrofasem
a II-a (voi)
  • apostrofați
(să)
  • apostrofați
  • apostrofați
  • apostrofarăți
  • apostrofaserăți
  • apostrofaseți
a III-a (ei, ele)
  • apostrofea
(să)
  • apostrofeze
  • apostrofau
  • apostrofa
  • apostrofaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apostrofa

  • 1. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: certa critica dojeni mustra 2 exemple
    exemple
    • [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175.
      surse: DLRLC
    • figurat Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.
      surse: DLRLC

etimologie: