2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APÓLO, apolo, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Numele unui fluture de zi. – Din fr. Apollon.

APÓLO s. m. (fam.) om de mare frumusețe. (< fr. apollon)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*Apólo/(lat.) Apóllo (zeu, planetoid) s. propriu m.

*apólo (tânăr frumos, fluture) s. m., pl. apólo


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

APOLO (APOLLO) 1. (În mitologia greacă). Fiul lui Zeus și al titanidei Leto, frate geamăn cu Artemis. Zeul Soarelui, al poeziei și artelor, apărător al căminului, familiei, muncitorilor agricoli, totodată tămăduitor, una din cele mai importante și complete divinități ale panteonului greco-roman. Sanctuarele și oracolele sale de la Claros, Didima, Delos, dar îndeosebi Delfi, erau renumite în antic. 2. Mic asteroid (diametru sub 2 km), care se poate apropia destul de mult de Pămînt (pînă la cîteva milioane de kilometri). Descoperit în 1932 de A. Reinmuth. 3. Program spațial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (1969-1972).

Apolo Prenumele Apolo (Apollon) – fem. Apolónia, Apolodór și Apolinárie, extrem de rare la noi (deși sînt calendaristice), reproduc numele pers. gr. Apollónios, Apollonía, Apollóddoros (fem. Apollodóra), Apollinários (fem. Apollinária), compuse sau derivate în care se recunoaște cu ușurință numele lui Apolo, unul dintre cei mai vechi zei ai Greciei antice al cărui cult mai păstra încă urme de totemism. La origine, probabil zeu al turmelor (arcadienii și-l reprezentau în chip de berbec) Apolo era celebrat în lumea antică ca zeu al luminii, protector al coloniștilor, ocrotitor al artelor, poeziei și muzicii sau ca renumit prezicător al viitorului. Problema lămuririi originii și semnificației numelui acestui cunoscut zeu este destul de dificilă; nu este imposibil să fie un nume indo-european, dar avînd în vedere vechimea și valoarea lui, nu trebuie exclusă nici ipoteza unei adaptări grecești pentru un nume din vechile limbi ale Asiei Mici (și în acest caz, descoperirea înțelesului ar fi cu totul improbabilă). Cei care au considerat numele ca indo-european propun o legătură între Apolo și radicalul *apel- „a fi tare, puternic”. O interpretare mai nouă încearcă o apropiere de numele hitit Apullunas (în hitită numele ar fi o formație din abullu „poartă”), explicație tentantă din două motive: în primul rînd numele este apropiat tot de un nume propriu, deci în cadrul unui sistem onomastic, iar în al doilea rînd, acceptînd sensul originar de „poartă”, s-ar putea explica epitetul grecesc thyraios (gr. thyra „poartă”, probabil de aici și numele ținutului Thyreea, între Argos și Sparta). În latină, numele trece sub forma, Apollo la gen. Apóllinis, Apóllines, preluată, pe cale cultă, de limbile romanice apusene. Destul de frecvent era desemnat și prin Phoebus, un alt epitet grecesc al lui Apolo. Prenumele Apolónia (cu hipoc. frecvent Pola) este simțit astăzi ca forma feminină corespunzătoare masc. Apolo, dar probabil originea lui este alta; din epoca veche, exista la Roma un nume personal Aplonius, Apolonius, înrudit cu numele gentilic de origine etruscă Apluni. Sub influența culturii grecești, vechiul nume italic a fost transformat în Apollonia (după gr. Apollónios, fem. Apollonía). Deși nume păgîn, Apolo și Apolonia au pătruns în onomastica creștină, mai cunoscut fiind cultul unei martire din Alexandria, arsă de vie, în timpul împăratului Decius (aprox. în 247 e.n.). Apolinarie și Apolinaria, extrem de rar folosite la noi, reproduc numele gr. Apollinarios, Apollinaria, formate din adjectivul apollinaris „privitor, relativ la Apollon” și preluate în limbile slave răsăritene. Latinescul Apollinaris, atestat în epoca imperială, este continuat astăzi de formele din limbile romanice occidentale. Un compus cu numele lui Apollon este Apollódoros, încadrat în bogata serie a numelor teoforice. (Accentuarea românească Apolodór corespunde formei latinești Apollodórus). Al doilea element de compunere al numelui Apollódoros este cuvîntul gr. dôron „dar” (ca și în Isidoros, Theódoros), copilul cu acest nume fiind considerat ca un dar al divinității. Numele este cunoscut la noi mai ales datorită lui Apolodor din Damasc, realizatorul celebrului pod de peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin. ☐ Fr. Apollinaire, Apollinare, it. Apollo, Apollónia, magh. Apolló, Apollonia, Apollinar, Apollinária, rus. Apolón, Apollónia, Apolinárii, Apollinária etc. ☐ Dintre personalitățile care au purtat acest nume amintim pe: Apollonios Dyskolos, inițiatorul studiilor de sintaxă a limbii grecești, Apollonios din Pergam, mare geometru și astronom (sec. 3 î.e.n.), poetul francez Wilhelm-Apollinaire de Kostrowitsky (Guillaume Apollinaire).

FEBUS-APOLO (PHOEBUS-APOLLO) („Apolo Strălucitorul”), nume dat zeului Apolo.

Intrare: apolo
substantiv masculin (M94)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apolo
  • apoloul
  • apolou‑
plural
  • apolo
genitiv-dativ singular
  • apolo
  • apoloului
plural
  • apolo
vocativ singular
plural
Intrare: Apolo
Apolo nume propriu
nume propriu (I3)
  • Apolo
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apolo

  • 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • 2. Numele unui fluture de zi.
    surse: DEX '09

etimologie: