15 definiții pentru Apolo

din care

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Apolo/(gr., lat.) Apollo (zeu; planetoid) s. propriu m.

*Apolo/(lat.) Apollo (zeu, planetoid) s. propriu m.

Apollo v. Apolo

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

APOLO (APOLLO) 1. (În mitologia greacă). Fiul lui Zeus și al titanidei Leto, frate geamăn cu Artemis. Zeul Soarelui, al poeziei și artelor, apărător al căminului, familiei, muncitorilor agricoli, totodată tămăduitor, una din cele mai importante și complete divinități ale panteonului greco-roman. Sanctuarele și oracolele sale de la Claros, Didima, Delos, dar îndeosebi Delfi, erau renumite în antic. 2. Mic asteroid (diametru sub 2 km), care se poate apropia destul de mult de Pămînt (pînă la cîteva milioane de kilometri). Descoperit în 1932 de A. Reinmuth. 3. Program spațial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (1969-1972).

Apolo Prenumele Apolo (Apollon) – fem. Apolónia, Apolodór și Apolinárie, extrem de rare la noi (deși sînt calendaristice), reproduc numele pers. gr. Apollónios, Apollonía, Apollóddoros (fem. Apollodóra), Apollinários (fem. Apollinária), compuse sau derivate în care se recunoaște cu ușurință numele lui Apolo, unul dintre cei mai vechi zei ai Greciei antice al cărui cult mai păstra încă urme de totemism. La origine, probabil zeu al turmelor (arcadienii și-l reprezentau în chip de berbec) Apolo era celebrat în lumea antică ca zeu al luminii, protector al coloniștilor, ocrotitor al artelor, poeziei și muzicii sau ca renumit prezicător al viitorului. Problema lămuririi originii și semnificației numelui acestui cunoscut zeu este destul de dificilă; nu este imposibil să fie un nume indo-european, dar avînd în vedere vechimea și valoarea lui, nu trebuie exclusă nici ipoteza unei adaptări grecești pentru un nume din vechile limbi ale Asiei Mici (și în acest caz, descoperirea înțelesului ar fi cu totul improbabilă). Cei care au considerat numele ca indo-european propun o legătură între Apolo și radicalul *apel- „a fi tare, puternic”. O interpretare mai nouă încearcă o apropiere de numele hitit Apullunas (în hitită numele ar fi o formație din abullu „poartă”), explicație tentantă din două motive: în primul rînd numele este apropiat tot de un nume propriu, deci în cadrul unui sistem onomastic, iar în al doilea rînd, acceptînd sensul originar de „poartă”, s-ar putea explica epitetul grecesc thyraios (gr. thyra „poartă”, probabil de aici și numele ținutului Thyreea, între Argos și Sparta). În latină, numele trece sub forma, Apollo la gen. Apóllinis, Apóllines, preluată, pe cale cultă, de limbile romanice apusene. Destul de frecvent era desemnat și prin Phoebus, un alt epitet grecesc al lui Apolo. Prenumele Apolónia (cu hipoc. frecvent Pola) este simțit astăzi ca forma feminină corespunzătoare masc. Apolo, dar probabil originea lui este alta; din epoca veche, exista la Roma un nume personal Aplonius, Apolonius, înrudit cu numele gentilic de origine etruscă Apluni. Sub influența culturii grecești, vechiul nume italic a fost transformat în Apollonia (după gr. Apollónios, fem. Apollonía). Deși nume păgîn, Apolo și Apolonia au pătruns în onomastica creștină, mai cunoscut fiind cultul unei martire din Alexandria, arsă de vie, în timpul împăratului Decius (aprox. în 247 e.n.). Apolinarie și Apolinaria, extrem de rar folosite la noi, reproduc numele gr. Apollinarios, Apollinaria, formate din adjectivul apollinaris „privitor, relativ la Apollon” și preluate în limbile slave răsăritene. Latinescul Apollinaris, atestat în epoca imperială, este continuat astăzi de formele din limbile romanice occidentale. Un compus cu numele lui Apollon este Apollódoros, încadrat în bogata serie a numelor teoforice. (Accentuarea românească Apolodór corespunde formei latinești Apollodórus). Al doilea element de compunere al numelui Apollódoros este cuvîntul gr. dôron „dar” (ca și în Isidoros, Theódoros), copilul cu acest nume fiind considerat ca un dar al divinității. Numele este cunoscut la noi mai ales datorită lui Apolodor din Damasc, realizatorul celebrului pod de peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin. ☐ Fr. Apollinaire, Apollinare, it. Apollo, Apollónia, magh. Apolló, Apollonia, Apollinar, Apollinária, rus. Apolón, Apollónia, Apolinárii, Apollinária etc. ☐ Dintre personalitățile care au purtat acest nume amintim pe: Apollonios Dyskolos, inițiatorul studiilor de sintaxă a limbii grecești, Apollonios din Pergam, mare geometru și astronom (sec. 3 î.e.n.), poetul francez Wilhelm-Apollinaire de Kostrowitsky (Guillaume Apollinaire).

Apollo, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești. Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase Letonei un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos (v. și Asteria). Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis. Crescînd miraculos de repede, la numai cîteva zile după naștere Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Hera s-o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurînd totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). Un alt episod care i se atribuia era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepius, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i și învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mînia lui Zeus, care l-a omorît cu trăsnetul său (v. și Asclepius). Îndurerat de pierderea lui și neputînd să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigîndu-i, la rîndul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul lui necugetat, Apollo a fost osîndit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus (v. și Admetus). Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra, și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparissus (v. numirile respective). Zeul era înfățișat ca un tînăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare care, justificat sau nu, răspîndea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine-i stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput la arta lecuirii, și tatăl lui Asclepius. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica lui Priamus, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină (v. și Cassandra). Mai tîrziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus. Apollo era zeul invocat de călătorii, de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă (v. și Alcathous). În sfîrșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. Avînd, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai tîrziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollinares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Delius, denumire purtată de Apollo, fiindcă s-a născut în insula Delos.

Nomius, denumire purtată de zeii Apollo, Hermes și Pan, în calitatea lor de divinități protectoare ale păstorilor.

Patareus, denumire purtată de zeul Apollo pentru faptul că avea un templu și un oracol vestit în orașul Patara.

Phoebus, denumire purtată de zeul Apollo.

Smintheus, denumire sub care frigienii îl desemnau pe Apollo. Ea se datora, probabil, faptului că o dată zeul a stîrpit o mulțime de șoareci care invadaseră pămîntul Phrygiei.

Zerynthius, denumire purtată de zeul Apollo, care avea un templu în cetatea Zerynthus din Thracia.

FEBUS-APOLO (PHOEBUS-APOLLO) („Apolo Strălucitorul”), nume dat zeului Apolo.

Intrare: Apolo
Apolo nume propriu
nume propriu (I3)
  • Apolo
Apollo nume propriu
nume propriu (I3)
  • Apollo