APODICTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.

apodictic, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 61 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat apodicticus, -a, -um] (Flz) 1-2 Cu caracter de necesitate și de universalitate absolută. 3 (Pex) Cu înfățișare de adevăr absolut.

*APODICTIC adj. 🦉 Ce nu poate fi pus la îndoială, întemeiat pe raționament, învederat: adevăr ~ [fr. < gr.].

APODICTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.

APODICTIC, -Ă, apodictici, -e, adj. (Despre judecăți, raționamente, demonstrații) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor, care exclude posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. Axiomele, legile naturii și ale dezvoltării societății sînt judecăți apodictice.

APODICTIC, -Ă, apodictici, -e, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor, care exclude posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. – Fr. apodictique (lat. lit. apodicticus).

APODICTIC, -Ă adj. (Despre judecăți, raționamente) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor; care nu permite posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. [< fr. apodictique, lat. apodicticus, gr. apodeiktikos – peremptoriu, convingător].

APODICTIC, -Ă adj. (despre judecăți, raționamente) care exprimă raporturi și legături necesare între fenomene. ◊ care nu permite opoziție; indiscutabil. (< fr. apodictique, lat. apodicticus)

APODICTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre judecăți, raționamente) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau între fenomene. 2) Care exclude posibilitatea unei opoziții. /<lat. apodicticus, gr. apodeiktikos

apodictic a. necesar, care nu poate fi altfel: ton apodictic.

*apodíctic, -ă adj. (vgr. apodeiktikós). Rar. Demonstrativ, convingător: adevăr apodictic. Adv. În mod demonstrativ.

apodictic adj. m., pl. apodictici; f. apodictică, pl. apodictice

apodictic adj. m., pl. apodictici; f. apodictică, pl. apodictice

apodictic adj. m., pl. apodictici; f. sg. apodictică, pl. apodictice