12 definiții pentru apodictic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.

apodictic, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 61 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat apodicticus, -a, -um] (Flz) 1-2 Cu caracter de necesitate și de universalitate absolută. 3 (Pex) Cu înfățișare de adevăr absolut.

APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.

APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -e, adj. (Despre judecăți, raționamente, demonstrații) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor, care exclude posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. Axiomele, legile naturii și ale dezvoltării societății sînt judecăți apodictice.

APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -e, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor, care exclude posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. – Fr. apodictique (lat. lit. apodicticus).

APODÍCTIC, -Ă adj. (Despre judecăți, raționamente) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor; care nu permite posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. [< fr. apodictique, lat. apodicticus, gr. apodeiktikos – peremptoriu, convingător].

APODÍCTIC, -Ă adj. (despre judecăți, raționamente) care exprimă raporturi și legături necesare între fenomene. ◊ care nu permite opoziție; indiscutabil. (< fr. apodictique, lat. apodicticus)

APODÍCTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre judecăți, raționamente) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau între fenomene. 2) Care exclude posibilitatea unei opoziții. /<lat. apodicticus, gr. apodeiktikos

apodictic a. necesar, care nu poate fi altfel: ton apodictic.

*apodíctic, -ă adj. (vgr. apodeiktikós). Rar. Demonstrativ, convingător: adevăr apodictic. Adv. În mod demonstrativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice

apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. sg. apodíctică, pl. apodíctice

Intrare: apodictic
apodictic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apodictic
  • apodicticul
  • apodicticu‑
  • apodictică
  • apodictica
plural
  • apodictici
  • apodicticii
  • apodictice
  • apodicticele
genitiv-dativ singular
  • apodictic
  • apodicticului
  • apodictice
  • apodicticei
plural
  • apodictici
  • apodicticilor
  • apodictice
  • apodicticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apodictic

  • 1. logică (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: indiscutabil

etimologie: