APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

apocalíps sns [At: BIBLIA (1688), prefață, 6/9 / V: ~ă, (înv; grm) ~is / E: fr apocalypse, lat apocalypsis] 1 Carte din Noul Testament, care cuprinde revelațiile făcute Sfântului loan, evanghelistul, în insula Pathmos. 2 (Iuz; îs) Stil de ~ Foarte greu de înțeles, obscur. 3 (Fig) Lucru care produce spaimă. 4 Cataclism. 5 Sfârșitul lumii.

APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalípsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

APOCALÍPS s. n. Scriere cu caracter mistic, compusă la începutul erei creștine, în care este înfățișat, în chip alegoric, sfîrșitul lumii; viziune fantastică și înspăimîntătoare a sfîrșitului lumii, în concepția mistică, antiștiințifică a religiei creștine. (Poetic) Deodată, deasupra văii, între siluetele înspăimîntate ale munților, o lumină roșiatică se revarsă, umplînd noaptea cu culoarea de sînge a apocalipsului. BOGZA, C. O. 170. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. Tănăsică – religios și sărac cu duhul, de cînd scăpase din mîna procurorului – a avut, atunci, întîia lui viziune de apocalips. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 215.

APOCALÍPS s. n. Scriere cu caracter profetic care face parte din Noul Testament și în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; viziune fantastică a sfârșitului lumii, în concepția religiei creștine. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. [Var.: apocalípsă s. f.] – Fr. apocalypse (lat. lit. apocalypsis).

APOCALÍPS s. n. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină. ◊ scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii. (< fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

APOCALÍPS n. Una dintre cărțile Noului Testament, conținând prorociri despre sfârșitul lumii și judecata de apoi. /<gr., lat. apocalypsis, fr. apocalypse

apocalips n. 1. carte simbolică și mistică a Noului Testament care conține revelațiunile făcute sfântului Ioan Evangelistul în insula Patmos; 2. orice producțiune analoagă (în genere apocrifă): apocalipsul apostolului Pavel.

apocalíps n., pl. urĭ (ngr. și vgr. apokálypsis, revelațiune, d. apo-kalýpto, revelez, descoper. V. colibă, eŭcalipt). O carte simbolică și mistică a nouluĭ testament care cuprinde revelațiunile făcute sfîntuluĭ Ion Evanghelistu în insula Patmos. Carte tot de acest fel, în general apocrifă: apocalipsu apostoluluĭ Pavel. – Ca neol., e maĭ bine -psă, f., pl. e (ca și sintaxă, teză ș. a.).

apocalípsă sfs vz apocalips corectată

apocalíps / apocalípsă (sfârșitul lumii) s. n. / s. f.

apocalíps (viziune fantastică a sfârșitului lumii) s. n.

apocalípsă v. apocalíps

apocalíps (-se), s. n. – Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfîrșitul lumii. – Var. apocalipsă, apocalipsis (înv.) Ngr. ἀποϰάλυψις și modern din fr. apocalypse. – Der. (din fr.) apocaliptic, adj.

apocalíps s. f., s. n. 1. S. f. (În forma apocalipsă) Cartea ultimă a Noului Testament care cuprinde revelația (descoperirea) făcută sf. Ioan evanghelistul în insula Patmos prin anii 94-95 și în care, prin simboluri, metafore și alegorii, se arată lupta Bisericii în lume cu forțele întunericului și triumful ei final prin Hristos. 2. S. f. Viziune fantastică a sfârșitului lumii potrivit religiei creștine. 3. S. n. Temă iconografică, bazată pe viziunea sf. Ioan în Patmos, reprezentată frecvent în pictura murală din Transilvania sec. 14 (bis. din Homorod, Mugeni, Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, 1738, ș.a.). [Var.: apocalípsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalipsis (< gr. apokalipsis).