APELPISIE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia.

apelpisie sf [At: CANTEMIR, IST. 80 / Pl: ~ii / E: ngr απελπισία] (îvr) Apelpiseală.

‡APELPISIE sf. Supărare, desnădejde: mergi cu dînsa, mă tem să nu cadă în ~ (ALECS.) [ngr. άπελπισία].

APELPISIE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de desperare sau de exasperare. – DIn ngr. apelpisía.

APELPISIE s. f. (Învechit) Stare de deznădejde, exasperare. N-o lăsa singură... mă tem să nu cadă în apelpisie. ALECSANDRI, T. 1278.

APELPISIE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde; exasperare. – Ngr. apelpisia.

apelpisie f. desperare (învechit): în starea de apelpisie în care m’aflu FIL.

apelpisíe f. (ngr. apelpisia). Sec. 19. Desperare.

apelpisie (înv.) s. f., art. apelpisia, g.-d. art. apelpisiei; pl. apelpisii, art. apelpisiile (desp. -si-i-)

apelpisie (înv.) s. f., art. apelpisia, g.-d. art. apelpisiei; pl. apelpisii, art. apelpisiile

apelpisie s. f., art. apelpisia, g.-d. art. apelpisiei; pl. apelpisii, art. apelpisiile

APELPISIE s. v. desperare, deznădejde.

apelpisie s. v. DESPERARE. DEZNĂDEJDE.