14 definiții pentru apelant

apelánt, -ă [At: HAMANGIU, C. C. 67 / Pl: ~nți, -e / E: fr appelant] 1 a Care face apel împotriva unei sentințe judecătorești. 2-3 smf Persoană (fizică sau juridică) care apelează contra unei sentințe judecătorești.

APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant.

APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.; în trecut) Persoană care a introdus un apel (4). – Din fr. appelant.

APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Învechit) Persoană care face apel împotriva unei sentințe judecătorești. Apelantul nu s-a prezentat în instanță.

APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană care făcea apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Fr. appelant.

apelánt s. m., pl. apelánți

apelánt s. m., pl. apelánți

APELÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Ieșit din uz) (Cel) care face apel contra unei hotărâri judecătorești. [Cf. fr. appelant].

APELÁNT, -Ă I. adj. care apelează. II. adj., s.m. f. (cel) care face un apel (4). (< fr. appelant)

APELÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. jur. Persoană care face un apel împotriva unei sentințe judecătoriști. /<fr. appelant

*apelánt, -ă s. (lat. appéllans, -ántis; fr. appelant). Care apelează.

apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte

apelántă s. f., apelánte

Intrare: apelant
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apelant apelantul
plural apelanți apelanții
genitiv-dativ singular apelant apelantului
plural apelanți apelanților
vocativ singular
plural