AORIST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi vechi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.

aorist sn [At: DA / E: fr aoriste, ger Aorist, lat aoristus, ngr ὰόρίστος] (Grm) Timp verbal reprezentând o acțiune nedeterminată din sfera trecutului.

*AORIST (pl. -iste) sn. 📖 Timp al conjugațiunii grecești arătînd o acțiune trecută [fr. < gr.].

AORIST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.

AORIST, aoriste, s. n. Denumire a unei forme temporale din limbile sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute.

AORIST, aoriste, s. n. Denumire dată unei forme temporale din limba sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).

AORIST s.n. Formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.) care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fără, oristos – mărginit, determinat].

AORIST s. n. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. (< fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)

AORIST n. Timp trecut indefinit (în conjugarea verbală din unele limbi). /<fr. aoriste, lat. aoristus

aorist n. timpul trecutului indefinit (în conjugarea greacă).

*aoríst n., pl. e (vgr. aóristos, nehotărît, d. orízo, limitez. V. afurisesc, ursesc). Gram. Perfectu indefinit orĭ simplu (la vechiĭ Grecĭ).

aorist s. n., pl. aoriste

aorist s. n., pl. aoriste

aorist s. n., pl. aoriste

aorist.

AORIST s. n. (< fr. aoriste, lat. aoristus, gr. aoristos < a - fără, oristos – mărginit, determinat): formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.), care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute fără nicio referire la prezent.