căutare avansată
14 definiții pentru „antropolog”   declinări

ANTROPOLÓG, -Ă, antropologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în antropologie. – Din fr. anthropologue.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, antropologi, s. m. Specialist în antropologie. – Din fr. anthropologue.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, -Ă, antropologi, -ge, s. m. și f. Specialist în antropologie. – Din fr. anthropologue.
Sursa: DEX '96 (1996) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, antropologi, s. m. Specialist în antropologie.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, antropologi, s. m. Specialist în antropologie. – Fr. anthropologue (< gr.).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

antropológ s. m., pl. antropológi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

antropológ s. m., pl. antropológi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în antropologie. [Cf. fr. anthropologue].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG, -Ă s. m. f. specialist în antropologie. (< fr. anthropologue)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ANTROPOLÓG ~gi m. Specialist în antropologie. /<fr. anthropologue
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*antropológ, -oágă adj. (d. antropologíe saŭ d. vgr. antropológos). Care știe antropologia.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

antropológă (rar) s. f., g.-d. art. antropológei; pl. antropológe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

antropológă s. f., g.-d. art. antropológei; pl. antropológe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANTROPO- „ființă umană, om; uman, omenesc”. ◊ gr. anthrpos „om” > fr. anthropo-, germ. id., engl. id. > rom. antropo-. □ ~biocenoză (v. bio-, v. -cenoză1), s. f., totalitatea organismelor vegetale și animale dintr-un anumit mediu, influențată de activitatea economică a speciei umane; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; ~centric (v. -centric), adj., care raportează totul la om sau care face din om centrul universului; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe și fructe sînt răspîndite prin intermediul omului; ~corie (v. -corie2), s. f., diseminare a plantelor spontane sau cultivate prin intermediul omului; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f. (persoană) care se hrănește cu carne de om; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Folosire a cărnii de om drept hrană. 2. Obicei al unor animale de a-și mînca semenii; ~fil (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., (Despre o plantă sau un animal) Care crește pe lîngă așezările omenești. 2. s. f. pl., Plante polenizate artificial; ~filie (v. -filie1), s. f., preferință a unor insecte de a se hrăni mai ales pe seama omului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante cultivate de om și buruienile din cultura acestora; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de antropofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de oameni; ~gen (v. gen1), adj., s. n., 1. adj., Care se datorează acțiunii omului. 2. adj., Care dă naștere la oameni. 3. s. n. Ultima perioadă a neozoicului, în care a apărut omul; sin. cuaternar; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; sin. antropogenie; ~genic (v. -genic), adj., generat de om; ~genie (v. -genie1) s. f., antropogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; sin. geografie umană, geografie a populației. 2. Ramură a geografiei care consideră, în mod eronat, mediul natural ca factor primordial al dezvoltării societății; ~gonie (v. -gonie), s. f., explicație mitică privind apariția omului; ~grafie (v. -grafie), s. f. 1. Descriere anatomică a corpului uman în legătură cu anumite trăsături specifice raselor și tipurilor biologice. 2. Disciplină care se referă la prezența, distribuția și capacitatea de adaptare a omului la mediul geografic; ~ide (v. -id), adj., s. n. pl., 1. adj., Antropomorf (1). 2. s. n. pl., Grup de maimuțe evoluate, de talie mare, asemănătoare cu omul, lipsite de coadă și avînd un encefal voluminos, fiind reprezentate de cîteva forme fosile de la sfîrșitul terțiarului și începutul cuaternarului; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unei zeități, concepute sub formă umană; ~latru (v. -latru), s. m. și f., 1. (Persoană) care adoră o divinitate reprezentată în forme umane. 2. (Persoană) care adoră și divinizează omul; ~lit (v. -lit1) s. n., fosile umane petrificate; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în antropologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază originea, evoluția și variabilitatea biologică a omului, în strînsă corelație cu condițiile naturale; ~metrie (v. -metrie1), s. f. 1. Studiul proporțiilor corpului omenesc. 2. Tehnică a măsurării diferitelor părți ale corpului uman; sin. somatometrie. 3. Metodă de identificare a animalelor pe baza descrierii, dimensiunii, formei și a amprentelor digitale ale acestora; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor segmentare ale corpului omenesc; ~morf (v. -morf), adj., s. n., 1. adj., Care are forma figurii umane; sin. antropoid. 2. s. n., Obiect de artă avînd formă de ființă omenească. 3. s. n. pl., Grup de maimuțe superioare, asemănătoare cu omul; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză; ~nosologie (v. noso-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază bolile speciei umane; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie1), s. f., ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Delir caracterizat prin faptul că bolnavul consideră că are una sau mai multe persoane în propriul său corp, le simte și le aude vocea. 2. Atribuirea de însușiri psihice și de stări afective, specific umane, obiectelor, mediului înconjurător și naturii; ~pitec (v. -pitec), s. m., animal fosil ipotetic, intermediar între maimuță și om, considerat ca precursor al hominidelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., reconstituire a formelor anatomice ale speciilor umane dispărute, pornindu-se de la elementele scheletelor descoperite; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul creațiilor și tradițiilor populare; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitatea așezărilor omenești și a relațiilor acestora cu mediul vital (biocenoze); ~somatologie (v. somato-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază structura și funcțiile organice ale corpului uman; ~speologie (v. speo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază resturile fosile umane din peșteri; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., arta de a dezvolta armonios ființa umană; sin. antropotehnică; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie a corpului uman; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină teozofică în cadrul căreia divinitatea este înlocuită cu ființa umană divinizată; ~zoic (v. -zoic), s. n., era cuaternară; ~zoogen (v. zoo-, v. -gen1), adj., cu existența legată de a omului și a animalelor domestice; ~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., maladie întîlnită la oameni sau la animale și care se poate transmite reciproc.
Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink