15 definiții pentru antropogeografie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; geografie umană, geografia populației. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. anthropogéographie.

antropogeografie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr anthropogéographie, ger Anthropogeographie] Ramură a geografiei generale care studiază extinderea și repartiția oamenilor pe pământ.

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramură a geografiei care se ocupă de studiul populației și al așezărilor omenești; geografie umană, geografia populației. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. anthropogéographie.

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramură a geografiei generale, care a stat la baza geopoliticii și a teoriilor rasiste și șovine și care, studiind raportul dintre om și mediul geografic, precum și răspîndirea și repartiția omului pe suprafața pămîntului, consideră ca factor primordial al dezvoltării societății condițiile mediului natural.

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramură a geografiei generale care studiind raportul dintre om și mediul geografic cît și răspîndirea și repartiția omului pe suprafața pămîntului, consideră, în mod greșit, ca factor primordial al dezvoltării societății condițiile mediului natural; a stat la baza geopoliticii și a teoriilor rasiste și șovine. – Fr. anthropogéographie.

ANTROPOGEOGRAFIE s.f. 1. Ramură a geografiei care consideră, în mod greșit, condițiile mediului natural ca factor primordial al dezvoltării societății. 2. Curent care are în vedere raporturile dintre om și natură și repartiția populației pe glob. [Gen. -iei. / < fr. anthropogéographie, cf. gr. anthropos – om, geographia – geografie].

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. ramură a geografiei care studiază aspectele geografice ale așezărilor umane, ale politicii, culturii, civilizației etc.; geografie umană. (< fr. anthropogéographie)

ANTROPOGEOGRAFIE f. Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești. [G.-D. antropogeografiei; Sil. -ge-o-gra-] /<fr. anthropogéographie

antropogeografie f. sau geografie umană, partea geografiei care se ocupă cu repartizarea aglomerațiilor omenești pe suprafața globului și cu modul traiului lor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

antropogeografie (desp. -ge-o-gra-) s. f., art. antropogeografia, g.-d. antropogeografii, art. antropogeografiei

antropogeografie (-ge-o-gra-) s. f., art. antropogeografia, g.-d. antropogeografii, art. antropogeografiei

antropogeografie s. f. (sil. -ge-o-gra-), art. antropogeografia, g.-d. antropogeografii, art. antropogeografiei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ANTROPOGEOGRAFIE s. geografia populației, geografie antropologică, geografie umană.

ANTROPOGEOGRAFIE s. geografia populației, geografie umană.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTROPO- „ființă umană, om; uman, omenesc”. ◊ gr. anthrpos „om” > fr. anthropo-, germ. id., engl. id. > rom. antropo-.~biocenoză (v. bio-, v. -cenoză1), s. f., totalitatea organismelor vegetale și animale dintr-un anumit mediu, influențată de activitatea economică a speciei umane; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; ~centric (v. -centric), adj., care raportează totul la om sau care face din om centrul universului; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe și fructe sînt răspîndite prin intermediul omului; ~corie (v. -corie2), s. f., diseminare a plantelor spontane sau cultivate prin intermediul omului; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f. (persoană) care se hrănește cu carne de om; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Folosire a cărnii de om drept hrană. 2. Obicei al unor animale de a-și mînca semenii; ~fil (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., (Despre o plantă sau un animal) Care crește pe lîngă așezările omenești. 2. s. f. pl., Plante polenizate artificial; ~filie (v. -filie1), s. f., preferință a unor insecte de a se hrăni mai ales pe seama omului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante cultivate de om și buruienile din cultura acestora; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de antropofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de oameni; ~gen (v. gen1), adj., s. n., 1. adj., Care se datorează acțiunii omului. 2. adj., Care dă naștere la oameni. 3. s. n. Ultima perioadă a neozoicului, în care a apărut omul; sin. cuaternar; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; sin. antropogenie; ~genic (v. -genic), adj., generat de om; ~genie (v. -genie1) s. f., antropogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; sin. geografie umană, geografie a populației. 2. Ramură a geografiei care consideră, în mod eronat, mediul natural ca factor primordial al dezvoltării societății; ~gonie (v. -gonie), s. f., explicație mitică privind apariția omului; ~grafie (v. -grafie), s. f. 1. Descriere anatomică a corpului uman în legătură cu anumite trăsături specifice raselor și tipurilor biologice. 2. Disciplină care se referă la prezența, distribuția și capacitatea de adaptare a omului la mediul geografic; ~ide (v. -id), adj., s. n. pl., 1. adj., Antropomorf (1). 2. s. n. pl., Grup de maimuțe evoluate, de talie mare, asemănătoare cu omul, lipsite de coadă și avînd un encefal voluminos, fiind reprezentate de cîteva forme fosile de la sfîrșitul terțiarului și începutul cuaternarului; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unei zeități, concepute sub formă umană; ~latru (v. -latru), s. m. și f., 1. (Persoană) care adoră o divinitate reprezentată în forme umane. 2. (Persoană) care adoră și divinizează omul; ~lit (v. -lit1) s. n., fosile umane petrificate; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în antropologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază originea, evoluția și variabilitatea biologică a omului, în strînsă corelație cu condițiile naturale; ~metrie (v. -metrie1), s. f. 1. Studiul proporțiilor corpului omenesc. 2. Tehnică a măsurării diferitelor părți ale corpului uman; sin. somatometrie. 3. Metodă de identificare a animalelor pe baza descrierii, dimensiunii, formei și a amprentelor digitale ale acestora; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor segmentare ale corpului omenesc; ~morf (v. -morf), adj., s. n., 1. adj., Care are forma figurii umane; sin. antropoid. 2. s. n., Obiect de artă avînd formă de ființă omenească. 3. s. n. pl., Grup de maimuțe superioare, asemănătoare cu omul; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză; ~nosologie (v. noso-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază bolile speciei umane; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie1), s. f., ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Delir caracterizat prin faptul că bolnavul consideră că are una sau mai multe persoane în propriul său corp, le simte și le aude vocea. 2. Atribuirea de însușiri psihice și de stări afective, specific umane, obiectelor, mediului înconjurător și naturii; ~pitec (v. -pitec), s. m., animal fosil ipotetic, intermediar între maimuță și om, considerat ca precursor al hominidelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., reconstituire a formelor anatomice ale speciilor umane dispărute, pornindu-se de la elementele scheletelor descoperite; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul creațiilor și tradițiilor populare; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitatea așezărilor omenești și a relațiilor acestora cu mediul vital (biocenoze); ~somatologie (v. somato-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază structura și funcțiile organice ale corpului uman; ~speologie (v. speo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază resturile fosile umane din peșteri; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., arta de a dezvolta armonios ființa umană; sin. antropotehnică; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie a corpului uman; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină teozofică în cadrul căreia divinitatea este înlocuită cu ființa umană divinizată; ~zoic (v. -zoic), s. n., era cuaternară; ~zoogen (v. zoo-, v. -gen1), adj., cu existența legată de a omului și a animalelor domestice; ~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., maladie întîlnită la oameni sau la animale și care se poate transmite reciproc.

Intrare: antropogeografie
  • silabație: -ge-o-gra- info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antropogeografie
  • antropogeografia
plural
genitiv-dativ singular
  • antropogeografii
  • antropogeografiei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

antropogeografiesubstantiv feminin

  • 1. Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; geografie umană, geografia populației. DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Curent care are în vedere raporturile dintre om și natură și repartiția populației pe glob. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.