ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor care dă florilor, fructelor și frunzelor culoarea roșie, albastră sau violetă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.

antocian sn [At: DEX² / P: ~ci-an / Pl: ~ieni / E: fr antocian] Pigment din sucul plantelor care dă florilor, frunzelor și fructelor culoarea roșie, albastră sau violetă.

ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor, care dă florilor, fructelor și frunzelor culoarea roșie, albastră sau violetă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.

ANTOCIAN s.n. Colorant solubil în apă, roșu, albastru sau violet, care se găsește în frunze, petale și fructe. [Pron. -ci-an. / < fr. anthocyane, cf. gr. anthos – floare, cyanos – albastru].

ANTOCIAN s. m. pigment roșu, albastru, liliachiu sau verde, din frunze, petale și fructe. (< fr. anthocyane)

antocian (desp. -ci-an) s. m., pl. antocieni (desp. -ci-eni)

antocian (-ci-an) s. m., pl. antocieni (-ci-eni)

antocian s. m. (sil. -ci-an), pl. antocieni (sil. -ci-eni)

ANTO- „floare, floral”. ◊ gr. anthos „floare” > fr. antho-, germ. id., engl. id. > rom. anto-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie florală; ~carp (v. -carp), s. n., fruct înconjurat de caliciul cu tendință de creștere; ~cian (v. -cian), s. m., pigment din sucul celular al plantelor, care colorează florile, fructele și petalele în albastru, violet sau roșu; ~cliniu (v. -cliniu), s. n., receptaculul comun al florilor; ~clor (v. -clor), s. n., pigment galben-verzui din sucul celular al unor flori; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu flori; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (insecte) care au o afinitate deosebită pentru flori; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a plantelor cu flori; sin. fanerogame; ~for (v. -for), s. n., axă florală, situată între caliciu și corolă, care poartă petalele, staminele și pistilul; -geneză (v. -geneză), s. f., formare a florilor din părțile vegetale ale plantei; ~id (v. -id), adj., în formă de floare; ~lit (v. -lit₁), s. n., plantă fosilă în formă de floare; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Separare sau multiplicare a pieselor florale. 2. Metamorfoză regresivă a organelor florale; ~logie₁ (v. -logie₁), s. f., studiul sistematic al florilor; ~logie₂ (v. -logie₂), s. f., culegere de texte reprezentative din operele unuia sau ale mai multor autori; sin. crestomație; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere a florilor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de așezare a florilor pe ramură sau pe axa inflorescenței; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la mișcările de curbare a florilor sub influența factorilor externi; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate marine sedentare, cuprinzînd polipii izolați (actiliniile) sau grupați în colonii (coralii, madreporii).