antiparastáză sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr antiparastase] (Lit) Figură retorică prin care se urmărește a se demonstra că faptul incriminat este, dimpotrivă, lăudabil.

antiparastáză s. f., pl. antiparastáze

ANTIPARASTÁZĂ s.f. (Lit.) Figură retorică prin care se urmărește a se demonstra că faptul incriminat este, dimpotrivă, lăudabil. [< fr. antiparastase, cf. gr. antiparastasis].

ANTIPARASTÁZĂ s. f. figură retorică prin care se urmărește să se demonstreze că faptul incriminat este lăudabil. (< fr. antiparastase)

antiparastază (gr. antiparastasis „demonstrație contrară”), figură retorică prin care se caută să se probeze că faptul incriminat este, dimpotrivă, lăudabil (P): „Delescluze are, ați avut dreptate să o afirmați, ceea ce voi ceilalți numiți un bogat cazier judiciar; eu afirm că acest lucru este spre cinstea lui și că nimica nu dovedește mai bine eroismul convingerilor sale, decât această listă interminabilă de condamnări politice. Încă din 1834, Charles Delescluze își afirma devotamentul său față de interesele poporului și, de atunci, n-a încetat de a merge pe această cale, lovit mereu, dar niciodată învins. Și, când veniți să-i reproșați de a fi luptat sub toate guvernele, chiar sub republică, împotriva reacționarilor, ignorați poate că faceți cel mai frumos elogiu al devotamentului și clarviziunii sale. Astfel, ni-l înfățișați luptând încă din 1834 pentru aceleași principii, pentru realizarea radicală a Revoluției franceze, pentru desăvârșirea ei, în interesul tuturor cetățenilor.” (Gambeta; → Yolanda Eminescu, Pledoarii celebre…, p. 154). Sin. katantilepsă.