4 definiții pentru anominație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANOMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură de stil care constă în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază. [< fr. annomination, cf. lat. ad – lângă, nominare – a numi].

ANOMINÁȚIE s. f. figură de stil, constând în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază. (< fr. annomination)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

anomináție s. f., g.-d. art. anomináției


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

anominație (fr. annomination, din lat. ad + nominare), figură care constă în repetarea unui nume propriu, cel mai ades de persoană, prin apelativul din care, de regulă, provine prin antonomază, cu scopul de a se sugera caracterizarea persoanei respective prin referire la sensul numelui comun. A. este, în genere, o exploatare literară a antonomazei. Schema a. ar fi: X...x... sau: x...X (R): „Căci ce vreți, nici de furtuna adevărată nu se temea coana Măndița ca de Furtună al ei.” (Emil Gârleanu)

Intrare: anominație
anominație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anominație
  • anominația
plural
genitiv-dativ singular
  • anominații
  • anominației
plural
vocativ singular
plural