2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina.V. anina.

ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina.V. anina.

aninare sf [At: DA / Pl: ~nări / E: anina] 1 (Pop) Agățare. 2 (Fig; rar) încercare de a se lega de cineva, căutând ceartă Si: aninat1 (2).

ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (s e) anina.

ANINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) anina.

ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

anina [At: NECULCE, ap. LET. II, 244 / V: (îvp) arina / Pzi: anin / E: ml *anninare] (Pop) 1 vt A agăța. 2 vr (Fig; rar) A se lega de cineva, căutând ceartă.

ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a agăța, a prinde (ușor) de ceva. Aninai frîul la intrare într-o așchie mai răsărită de stîncă; în alta, și tot la intrare, acățai mantaua. HOGAȘ, M. N. 163. Ivan leagă turbinca la gură... ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, P. 312. ◊ Fig. S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. ◊ Refl. Femeia trece înainte; o creangă uscată i se anină de fustă și se zbate pe jos,- parcă ar fi un șarpe care o urmărește. SADOVEANU, O. III 243. O lacrimă curată ca un mărgăritar îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. GÎRLEANU, L. 44. În drum e o căscioară Închisă, părăsită... Dar pe ferestre încă Iedera s-anină. MACEDONSKI, O. I 18. ◊ Fig. E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. Luna, alunecînd în jos pe luciul cerului, se aninase într-un vîrf de stejar pe dealul Priporului. DAN, U. 188. 2. Refl. Fig. A se lega, a se agăța de cineva, a nu-i da pace. Să nu-i zici nimică de rău [fetei], nici să nu te anini de dînsa. SBIERA, P. 150. ◊ A provoca pe cineva, a-i căuta pricină. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia... Și pe loc ei se-aduna Și de Gruie s-anina. ALECSANDRI, P. P. 144. ♦ A se vîrî (nepoftit) undeva, a se amesteca (în vorbă). Aș vrea să știu și eu, se anină cu întrebarea Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 158. S-anină printre acești [copii] mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179.

ANINÁ, anín, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) atîrna, a (se) agăța de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină. ♦ A se vîrî (nepoftit), a se amesteca (în vorbă). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

A SE ANINÁ mă anín intranz. (despre ființe) A se apuca strâns (cu mâinile, cu ghearele sau cu labele); a se agăța; a se prinde. /<lat. anninare

A ANINÁ anín tranz. 1) (obiecte) A prinde în sau de ceva, lăsând să atârne liber în jos; a agăța; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ geanta în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a agăța; a prinde. 3) fig. (persoane) A deranja căutând motiv de ceartă. /<lat. anninare

aninà v. 1. a atârnà (cu ușurință): a anina flori în casă; 2. termen de vânătoare: a aduce la strâmtoare (v. aninătoare); 3. a se agăța, a se prinde de ceva: cum s’anină despre ziori roua limpede pe flori AL.; 4. fig. a se lega de: te anini de proprietatea altuia AL. [Origină necunoscută].

2) anín, a v. tr. (rudă cu it. ninnare, log. anninnare, a legăna. Cp. cu mrom. alinari, a sui, lat. allevinare, a ridica). Atîrn, spînzur: a anina haĭna’n cuĭ. Aduc vînatu la strîmtoare. V. refl. Mă atîrn. Fig. Mă leg (mă aleg) de cineva: ce te aninĭ de mine?

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aninare s. f., g.-d. art. aninării

anináre s. f., g.-d. art. aninării

anina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ani

aniná vb., ind. prez. 1 sg. anín, 3 sg. și pl. anínă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ANINÁRE s. v. agățare, agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare.

aninare s. v. AGĂȚARE. AGĂȚAT. ATÎRNARE. ATÎRNAT. PRINDERE. PRINS. SPÎNZURARE. SPÎNZURAT. SUSPENDARE.

ANINÁ vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, ține.

anina vb. v. AGAȚA. APUCA. ATÎRNA. PRINDE. SPÎNZURA. SUSPENDA. ȚINE.

A anina ≠ a se desprinde, a deznina

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aniná (anín, aninát), vb.1. A agăța. – 2. a apuca, a (se) prinde de ceva. Lat. *annināre „a legăna”, de la *ninna „leagăn” (Pușcariu 81; REW 5817; DAR); cf. nineri și nani, și it. ninna-nanna „nani-nani!”, alb. ninuljë „leagăn”, engad. niner „a legăna”, prov. nina „a dormi”. Transformarea semantică pare a se explica prin faptul că anina indică acțiunea de a agăța un obiect fără a-l fixa, de a-l atîrna liber, astfel încît prin simplul fapt că este suspendat se mișcă și se balansează – aceasta fiind principala diferență între anina „a atîrna” și acăța „a suspenda fixînd”. După Pușcariu, schimbarea se explică prin confuzia termenului care indică acțiunea de a lega leagănul, cu cel care indica acțiunea de a lega sau atîrna în general. Pascu, Beiträge, 11, propune ca etimon lat. *allevinare, contaminat cu levare.Der. aninăcios, adj. (care atîrnă); aninătoare, s. f. (loc fără ieșire, ultimul refugiu al cerbului vînat; agățătoare, gaică).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aniná, anin, vb. tranz., refl. – A (se) agăța, a (se) prinde, a (se) apuca. – Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu); lat. *anninare „a legăna” (< ad + *ninna „leagăn”) (Pușcariu, DMA).

aniná, anin, v.t.r. A (se) agăța, a (se) prinde, a (se) apuca. – Lat. *anninare „a legăna” (Pușcariu, MDA).

Intrare: aninare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aninare
  • aninarea
plural
  • aninări
  • aninările
genitiv-dativ singular
  • aninări
  • aninării
plural
  • aninări
  • aninărilor
vocativ singular
plural
Intrare: anina
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • anina
  • aninare
  • aninat
  • aninatu‑
  • aninând
  • aninându‑
singular plural
  • ani
  • aninați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • anin
(să)
  • anin
  • aninam
  • aninai
  • aninasem
a II-a (tu)
  • anini
(să)
  • anini
  • aninai
  • aninași
  • aninaseși
a III-a (el, ea)
  • ani
(să)
  • anine
  • anina
  • anină
  • aninase
plural I (noi)
  • aninăm
(să)
  • aninăm
  • aninam
  • aninarăm
  • aninaserăm
  • aninasem
a II-a (voi)
  • aninați
(să)
  • aninați
  • aninați
  • aninarăți
  • aninaserăți
  • aninaseți
a III-a (ei, ele)
  • ani
(să)
  • anine
  • aninau
  • anina
  • aninaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aninare, aninărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) anina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi anina DEX '98 DEX '09

anina, aninverb

    • format_quote Aninai frîul la intrare într-o așchie mai răsărită de stîncă; în alta, și tot la intrare, acățai mantaua. HOGAȘ, M. N. 163. DLRLC
    • format_quote Ivan leagă turbinca la gură... ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, P. 312. DLRLC
    • format_quote figurat S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. DLRLC
    • format_quote reflexiv Femeia trece înainte; o creangă uscată i se anină de fustă și se zbate pe jos, – parcă ar fi un șarpe care o urmărește. SADOVEANU, O. III 243. DLRLC
    • format_quote reflexiv O lacrimă curată ca un mărgăritar îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. GÎRLEANU, L. 44. DLRLC
    • format_quote reflexiv În drum e o căscioară Închisă, părăsită... Dar pe ferestre încă Iedera s-anină. MACEDONSKI, O. I 18. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat Luna, alunecînd în jos pe luciul cerului, se aninase într-un vîrf de stejar pe dealul Priporului. DAN, U. 188. DLRLC
  • 2. reflexiv figurat rar A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să nu-i zici nimică de rău [fetei], nici să nu te anini de dînsa. SBIERA, P. 150. DLRLC
    • format_quote Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia... Și pe loc ei se-aduna Și de Gruie s-anina. ALECSANDRI, P. P. 144. DLRLC
    • 2.1. A se vârî (nepoftit) undeva, a se amesteca (în vorbă). DLRLC
      sinonime: vârî
      • format_quote Aș vrea să știu și eu, se anină cu întrebarea Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 158. DLRLC
      • format_quote S-anină printre acești [copii] mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *anninare (din ad + *ninna „leagăn”). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.