ANGLO- Element de compunere însemnând „englez”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr., engl. anglo-.

anglo- Element prim de compunere frecvent în neologisme (v. anglofil, anglofob, angloman) și în formații ocazionale, arătând că, în conținutul noțiunii exprimate prin cuvântul respectiv, intră ideea de „ englez”. etimologie lipsă în original

ANGLO- elem. „englez” (< fr., engl. anglo-)

ANGLO-AMERICANISM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism.

ANGLO-NORMAND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV. modificată

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

anglo-saxon, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr anglo-saxon] 1 smp Nume generic al populațiilor germanice care au invadat Anglia în sec. V, întemeind o serie de regate. 2 sm Nume generic al popoarelor de origine engleză răspândite în Marea Britanie, în coloniile engleze și în Statele Unite ale Americii. 3-4 a Care aparține anglo-saxonilor (1-2). 5 sf, a (Șîs Limbă ~ă) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII Si: engleza veche.

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ Limbă anglo-saxonă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

ANGLO-NORMAND s. n. dialect francez vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii. (< fr. anglo-normand)

ANGLO-SAXON, -Ă I. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-VI. II. adj. care aparține anglo-saxonilor. ♦ limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche. (< fr. anglo-saxon)

Anglo-Saxoni pl. Saxoni și Angli cari întemeiară în Britania-Mare cele șapte regate sau Eptarhia (sec. V și VI).

anglo-americanism s. n., pl. anglo-americanisme

anglo-normand adj. m., s. m., pl. anglo-normanzi; adj. f., s. f. anglo-normandă, pl. anglo-normande

anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f. anglo-saxonă, pl. anglo-saxone

*anglo-americanism s. n., pl. anglo-americanisme

*anglo-normand adj. m., s. m., pl. anglo-normanzi; adj. f., s. f. anglo-normandă, pl. anglo-normande

anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f. anglo-saxonă, pl. anglo-saxone

anglo-saxon s. m., adj. → saxon

anglosaxon.